Teme-te de chinezi chiar și când îți fac daruri. Cum ne salvează acum China de coronavirus, după ce regimul comunist a ascuns adevărul despre dimensiunea dezastrului

Foto: „Am facut apel, prin ambasade, la primarii capitalelor unor state care ar putea sa ne ajute in timpul pandemiei de coronavirus, sa dotam cadrele medicale din spitalele bucurestene, alaturi de eforturile noastre zilnice. Azi, doamna ambasador a Republicii Populare Chineze a venit personal la Primaria Capitalei cu un prim gest de solidaritate. #Preventie #Solidaritate #MediciEroi” (postare de sâmbătă pe pagina de Facebook a primarului Capitalei, Gabriela Firea)

În 13 martie, un înalt oficial chinez, Zhao Lijian, actual director adjunct în cadrul Departamentului de Informații al Ministerului de Externe al Republicii Populare Chineze, publica pe contul de Twitter textul de mai jos:

Sursa: contul de Twitter al lui Lijian Zhao

Înaltul oficial chinez acuza mai mult decât voalat Statele Unite că armata americană ar putea fi vinovată de răspândirea virusului COVID-19, în Wuhan, cerându-le americanilor să trateze cu transparență situația. Absurdul merge chiar mai departe, Lijian Zhao cere imperativ explicații, „US owe us an explanation!”.

Nu aș fi scris acest articol și aș fi tratat subiectul marginal, dacă în ultima perioadă nu observam o ofensivă mediatică prin care Vestul primește oferte de nerefuzat din partea Chinei, fie că discutăm despre măști de protecție, de doctori sau de încurajări, acestea pălesc în fața realității.

Italienii au primit măști, iar pe cutii scria „Siamo con voi, Forza Italia!”. Traducere: Suntem alături de voi, Luptă, Italia!

Sunt publicate și fotografii, având următorul citat: „Siamo onde dello stesso mare, foglie dello stesso albero, fiori dello stesso giardino”. Traducere: „Suntem valuri ale aceleiași mări mari, frunze ale aceluiași copac, flori din aceeași grădină.”. Acest text îi aparține senatorului și filosofului Seneca.

Italienii au parte și de poze în care medici chinezi sprijină Italia:

Vedeți acele steluțe? Sunt parte a steagului chinez.

Mesajele curg către toate statele din Vest, dar chiar și către vecinii noștri, Serbia, unde de la cel mai înalt nivel suntem informați de către președintele Vučić că doar China poate ajuta Serbia în criza coronavirusului, iar Europa i-a abandonat

China declară dragoste Europei, în lupta acesteia cu coronavirusul. Un efort de marketing agresiv și care pătrunde până în cele mai diverse zone. Iar impresia generală este că statul chinez ajută într-adevăr Europa. Mai mult decât atăt, pe rețele sociale sau pe diverse site-uri obscure se promovează ideea de supremație a sistemului comunist, ceea ce este chiar mai grav decât imaginile pline de compasiune care circulă online.

Dar aș vrea să cred ca Europa nu uită de unde a plecat această criză, cetățenii europeni, forțați să își limiteze libertatea de circulație, să nu se lase seduși de imaginile din care solidaritatea răsare din fotografii în care subiecții zâmbesc din spatele măștilor de protecție.

Când oamenii de știință chinezi au identificat un virus misterios, în decembrie 2019, li s-a dat ordin să oprească testele, să distrugă mostre și să cenzureze știrile. Timp de câteva săptămâni, presa chineză de stat a ignorat informațiile legate de propagarea virusului. Când cadrele guvernamentale au auzit zvonuri cu privire la un nou virus de tip SARS, au ținut capul în jos și au continuat să laude infailibilul sistem etatist chinez.

Strategia Chinei de a combate COVID-19 a constat în acoperire, minciună și represiune. De asemenea, a eșuat mizerabil, expunând lumea la această boală mortală. A urmat blocarea unor zone din China, care cuprindeau peste 60 de milioane de cetățeni.

În prezent, aflăm că în China sunt din ce în ce mai puține cazuri raportate, însă COVID-19 lovește întreaga planetă.

România poate deveni o țintă predilectă a mașinăriei de dezinformare a Chinei.

Un răspuns articulat a venit din partea ambasadorului Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, un mesaj direct, clar, un mesaj de bun simț, publicat pe site-ul Ambasadei SUA din România.

Răspuns la dezinformarea Republicii Populare Chineze cu privire la originile COVID-19” 

Citat din editorialul lui Adrian Zuckerman: „Faptul că epidemia a avut originea în Wuhan, provincia Hubei şi faptul că guvernul chinez a ştiut primul despre ea nu pot fi puse la îndoială. Este probabil ca virusul să fi circulat în Wuhan de la mijlocul lunii noiembrie şi relatări de presă credibile indică faptul că guvernul chinez ştia despre izbucnirea unor cazuri locale pe 17 noiembrie 2019. Medicii chinezi din primele linii au încercat cu disperare să îi trateze pe primii pacienţi în timp ce au înştiinţat autorităţile guvernamentale provinciale şi centrale ale Republicii Populare Chineze despre apariţia acestui nou virus „asemănător SARS”.

Chiar mai rău, autorităţile chineze i-au cenzurat activ şi i-au pedepsit pe chinezii curajoşi care au încercat să spună adevărul. Li Wenliang, un oftalmolog care s-a îmbolnăvit ulterior şi a murit de această boală, a fost interogat de către autorităţile provinciei şi forţat să semneze o mărturisire că a răspândit „zvonuri false”. Autorităţile Republicii Populare Chineze au făcut tot posibilul să suprime orice informaţie despre răspândirea COVID-19, chiar şi în timp ce medicii chinezi încercau eroic să salveze vieţile a zeci, sute, iar apoi mii de pacienţi care se îmbolnăveau. După trecerea unor săptămâni preţioase şi după ce a devenit evident faptul că epidemia este gravă, reprezentanţii autorităţilor Republicii Populare Chineze au făcut pregătiri ample de protejare a propriei populaţii, în paralel împărtăşind doar selectiv informaţii, cum ar fi cele despre secvenţa genetică a virusului, şi continuând să respingă autorităţile internaţionale din domeniul sănătăţii, care ofereau asistenţă, solicitau acces şi încercau să obţină mai multe date.

Autor: Claudiu Vuta / republica.ro

Despre admin 40 Articles
Administrator website