Cultură

Eveniment: expoziția „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane” la Madrid

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a inaugurat astăzi, 30 septembrie 2021, alături de omologul său spaniol, ministrul afacerilor externe José Manuel Albares Bueno, expoziția „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane”, la Muzeul Național de Arheologie din Madrid, cu ocazia vizitei în Regatul Spaniei. La eveniment au mai participat Bogdan Gheorghiu, ministrul român al culturii, Miquel Iceta, ministrul spaniol al culturii și Sergiu Nistor, consilier prezidențial al Președintelui României, alături de directorii Muzeului Național de Istorie a României și respectiv al Muzeului Național de Arheologie al Spaniei. Expoziția reunește 838 de artefacte de excepție de la 40 de instituții române și 4 spaniole și urmărește evoluția istorică a teritoriului României actuale pe o perioadă de peste o mie de ani (sec. VIII î.Hr. – sec. VII d.Hr). Ea va putea fi vizitată, în mod gratuit, în perioada 1 octombrie 2021 – 27 februarie 2022, la Muzeul Național de Arheologie din Madrid. Echipa editorială a Intell News, 30 septembrie 2021 [Citește]