Statele Unite vor rambursa Iranului datoria

SUA va rambursa Iranului datoria - Intell News

Statele Unite vor rambursa Iranului o datorie de 1,7 miliarde de dolari, datând de la Revoluția islamică din 1979, a anunţat secretarul de stat John Kerry.

Kerry a precizat că este vorba despre 400 de milioane de dolari provenind dintr-un fond pe care Iranul îl folosea pentru a achiziţiona echipament militar din Statele Unite înainte de întreruperea relaţiilor diplomatice, plus dobânzi aferente în valoare de 1,3 miliarde de dolari.

Rambursarea, dispusă de un tribunal internaţional, nu are nicio legătură cu zecile de miliarde de dolari pe care Teheranul dorește să le recupereze ca urmare a intrării în vigoare a acordului asupra programului său nuclear și a ridicării consecutive a sancțiunilor.

Preşedintele Barack Obama a apărat această hotărâre, într-o declaraţie la Casa Albă, afirmând că este vorba despre „mult mai puţin decât suma cerută de Iran”.

„Hotărârea ar putea salva Statele Unite de miliarde de dolari pe care Iranul le-ar fi putut cere. Statele Unite nu ar fi avut de beneficiat de pe urma tergiversării lucrurilor”, a declarat Obama.

Statele Unite şi-au întrerupt relaţiile cu Iranul în 1979, după ce revoluţionari furioşi, susţinători ai fostului monarh iranian înlăturat de la putere de către americani, au luat Ambasada americană din Teheran cu asalt şi au luat ostatici.

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles

Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply