România a făcut un prim pas spre finalizarea Dosarului privind Dreptul de autor în Piața Unică Digitală

“Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și-a propus să finalizeze dosarul referitor la Directiva privind Dreptul de autor în Piața Unică Digitală. Soluția noastră de compromis a ținut cont de interesele deținătorilor de drepturi, de necesitatea asigurării competitivității economice a Uniunii Europene, precum și de accesul cetățenilor europeni la conținut cultural de înaltă calitate. Am obținut aseară un rezultat pozitiv și va rămâne în continuare o prioritate a Președinției României ca artiștii, toți creatorii de conținut și cetățenii europeni să beneficieze pe deplin de avantajele Pieței Unice Digitale”, a declarat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz.

Sursa: Ministerul Culturii și Identității Naționale, logo

 

În această perioadă importantă, în care România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, obiectivul nostru este să depunem toate eforturile necesare încheierii dosarelor-cheie aflate pe agenda Uniunii Europene.

Unul dintre aceste dosare este propunerea de Directivă privind Dreptul de autor în Piața Unică Digitală, a cărei negociere complexă durează de trei ani.

Vineri seară, la Bruxelles, Președinția a primit susținerea Statelor Membre UE pentru noul text de compromis pe care l-a propus. România a reușit să facă astfel un pas important spre finalizarea, la numai o lună de la preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, a unui dosar extrem de dificil și important pentru Piața Unică Digitală.

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și-a propus să finalizeze dosarul referitor la Directiva privind Dreptul de autor în Piața Unică Digitală. Soluția noastră de compromis a ținut cont de interesele deținătorilor de drepturi, de necesitatea asigurării competitivității economice a Uniunii Europene, precum și de accesul cetățenilor europeni la conținut cultural de înaltă calitate. Am obținut aseară un rezultat pozitiv și va rămâne în continuare o prioritate a Președinției României ca artiștii, toți creatorii de conținut și cetățenii europeni să beneficieze pe deplin de avantajele Pieței Unice Digitale”, a declarat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz.

Ca pas următor, negocierile cu Parlamentul European vor avea loc săptămâna viitoare la Strasbourg.

Sursa:  Ministerul Culturii și Identității Naționale, comunicat de presă –  România a făcut un prim pas spre finalizarea Dosarului privind Dreptul de autor în Piața Unică Digitală , 9 februarie 2019

http://www.cultura.ro/romania-facut-un-prim-pas-spre-finalizarea-dosarului-privind-dreptul-de-autor-piata-unica-digitala

Comunicat de presă republicat de Intell News,  10 februarie 2019

 

Notă: România exercită, timp de șase luni, începând cu data de 1 ianuarie 2019, Președinția Rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Despre Președinția română a Consiliului UE 1 ianuarie – 30 iunie 2019

Președinția română la Consiliul Uniunii Europene 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Intell News, 3 si 8 ianurie 2019: https://www.intellnews.ro/presedintia-romana-a-consiliul-uniunii-europene-1-ianuarie-30-iunie-2019/

 

Președinția română a Consiliului UE 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Jurnalul Bucurestiului, 8 ianuarie 2019: https://jurnalulbucurestiului.ro/presedintia-romna-consiliului-ue-1-ianuarie-30-iunie-2019/

 

Despre Claudiu Victor Gheorghiu 156 Articles
My name is GHEORGHIU CLAUDIU VICTOR and I was born in October 1967 in Bucharest. In 1998 I took the master degree at University from Bucharest , the Faculty of History- universal old history section- with theme (CONSTANTIN the GREAT and CHRISTIANITY) at professor LIGIA BARZU. In 1991 I graduated Art School , PAINTING section with TITU DRAGUTESCU. I painted sacred pictures from 1990. I paint in technique tempera or tempera with egg on wood.During the period 1992-1994 I was managership at COLEUS modern art gallery . I am member of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union from 9th of April 2016, admitted by contest. I was member in Plastic Background(FP) belong Romanian Fine Arts Union (UAP) from 7th of December 2000, admitted by contest. From 25th of May 2015 I was elected Media advisor of the Steering Committee of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union. From 2014 I am member VISARTA(from March 31, 2017, I was elected in the Steering Committee of Visarta, during the period 2017-2022), the Romanian Visual Arts Copyright Collecting Society. I have 4th Personal Exhibitions with sacred art organized by UAP from Romania- Romanian Fine Arts Union in Bucharest (2001,2003,2004 at ArTei Gallery, 2007 at Galateea Gallery) and another at Silva Gallery in Busteni(2007-2008). I have also 2 Personal Exhibitions in Italy : I was Honor Guest, representing Romania, with sacred art, June 2003 at Pisa and in October 2006 ”The ICONS, sacred pictures in contemporary world” at Viadana(Mantua). I won some prizes in Italy and I participated, admitted by contest, at some art fairs and international exhibitions around the world, representing Romania: most of them in Italy, but also in France, Greece, Japan, Peru, South Korea, Switzerland. From May 2015 to January 2016 I was Contributing Editor at CULTURE (Fine Arts, Exhibitions, History, Religion) at the newspaper Jurnalul Bucurestiului. From 17th of January 2016 I was advanced Senior Editor at the same newspaper . From 1st of November 2015 to 31st of December 2016 I was Contributing Editor and Thematic Advisor at News Agency Lacasuri Ortodoxe and Press service LO News. From 1st of January 2016 I am Senior Editor at CULTURE at the Intell News: Global news, press and event analysis.