Putin ordonă retragerea trupelor ruse din Siria

Putin ordona retragerea din Siria

Putin ordonă retragerea din Siria.

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a ordonat luni, 14 martie 2016, ministrului apărării rus Serghei Șoigu să înceapă de a doua zi retragerea trupelor ruse din Siria, în condițiile în care obiectivele trasate au fost îndeplinite, informează agențiile de presă RIA Novosti, TASS și AFP.

‘Consider că obiectivul trasat Ministerului Apărării și forțelor armate ale Federației Ruse a fost în linii mari îndeplinit și din acest motiv îi ordon ministrului apărării să înceapă de mâine retragerea celei mai mari părți a trupelor noastre din Republica Arabă Siriană’, a declarat Putin în timpul unei întrevederi pe care a avut-o cu miniștrii apărării și de externe ai Rusiei.

„Armata rusă a dat încă o dată dovadă de profesionalism şi de muncă de echipă”, a subliniat președintele rus, precizând că bazele militare ruse din Tartus şi Khmeimim „îşi vor continua normal activităţile”.

„Militari ruşi vor rămâne în Siria pentru monitorizarea aplicării acordului de încetare a focului”, a adăugat Putin.

Liderul de la Kremlin a ordonat, de asemenea, ca Rusia sa-si intensifice rolul avut in procesul de pace, pentru a se pune capat conflictului din Siria.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitry Peskov, a precizat ca președintele rus l-a sunat pe presedintele sirian Bashar al-Assad pentru a-l informa despre decizia Rusiei.

Potrivit AFP, Assad este de acord cu decizia lui Putin de a retrage fortele ruse din Siria, hotărâre ce survine la două săptămâni de la intrarea în vigoare a unui armistiţiu în Siria.

Rusia a lansat în octombrie 2015 operaţiuni militare în Siria, în principal raiduri aeriane, pentru susţinerea Administraţiei Bashar al-Assad. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, deşi Occidentul denunţă raiduri care au vizat grupuri insurgente siriene.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 270.000 de morţi.

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply