Previziuni 2017: Putin pleacă, Hillary câștigă

Putin Clinton | Hillary Clinton

Astrologul ucrainean Vladimir Ross, susţine că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va pleca de la putere în 2017, în anul cămilei după calendarul zoroastrian.

„Tot ce știu este că la fiecare 32 de ani, în anul cămilei, după calendarului zoroastrian, este înlăturată personalitatea care personifică puterea. În anul cămilei în 1921, a fost înlăturat practic de la putere Lenin, care a fost trimis la Gorki și a cărui degradare mentală începuse în martie”, a explicat Ross într-un interviu pentru Radio Svoboda, citat de Agerpres.

Într-un alt an al cămilei, în 1953, a murit Stalin sau a fost ajutat să moară, spune astrologul ucrainean.

Ross aminteşte că dictatorul sovietic se temea foarte tare pentru viața sa, deoarece încă pe vremea când studia la seminarul teologic i s-a prezis că, în cele din urmă, va fi lichidat.

Peste alți 32 de ani, în anul 1985, alte schimbări de anvergură au avut loc în Uniunea Sovietică, care l-au propulsat în vârful piramidei de partid și de stat pe Mihail Gorbaciov în luna martie.

Conform calendarului zoroastrian, în martie 2017, într-o situația politică dificilă pentru Rusia, se va decide soarta lui Putin, afirmă Vladimir Ross, potrivit căruia Vladimir Putin are „karma de conducător”. Anul 2017 va fi cel mai periculos pentru Putin, insistă cunoscutul astrolog, care susține că președintele rus ar putea să se confrunte cu o lovitură de palat sau „chiar cu eliminarea fizică”.

Astrologul spune că lucrurile nu vor merge bine pentru Putin nici în 2016. Criza se va adânci, la casele de schimb valutar, 1 dolar va fi cotat la 100 de ruble, prețul petrolului va continua să scadă și va ajunge la 25 de dolari, iar toate acesta vor duce la înghețarea indexării pensiilor, salariilor etc.

Potrivit lui Vladimir Ross, anul 2016 va fi unul dificil și pentru președintele ucrainean Petro Poroșenko, care riscă să devină victima unui atentat.

Despre viitoarele alegeri prezidențiale din SUA, Ross spune că acestea vor fi câștigate de candidata democrată Hillary Clinton.

Despre Laurențiu Nedianu 449 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply