Întâlnire Putin – Hollande la Moscova pentru coagularea unei coaliții internaționale anti-ISIS

Întâlnire Putin - Hollande, anti-ISIS

26 noiembrie 2015 (Intellnews.ro) – Președintele Franței, François Hollande, se întâlnește azi, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, într-un efort de a concentra acțiunile marilor puteri militare împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.

„Suntem pregătiți să planificăm atacurile împotriva Statului Islamic împreună și să creăm un grup de comandă comun cu Franța, Statele Unite și toate celelalte țări care se alătură acestei coaliții”, declara ieri ambasadorul Rusiei la Paris, Alexander Orlov.

Cooptarea Rusiei în alianța condusă în prezent de SUA împotriva Statului Islamic este îngreunată, în principal,  de sprijinul pe care Moscova continuă să îl ofere președintelui sirian Bashar al-Assad.

Analiștii politici prognozează, însă, că întâlnirea Putin-Hollande de astăzi va tranșa viitorul politic al lidrului sirian, înlăturând impedimentul.

Totodată, Rusia pare dispusă să treacă cu vederea incidentul legat de doborârea avionului său militar de către forțele turce, dacă Turcia manifestă voință să se alature unei coaliții internaționale anti-ISIS.

Președintele francez se află într-un turneu diplomatic, în scopul coagulării unei mari coaliții internaționale pentru combaterea terorismului Statul Islamic.

Ieri seară, Hollande s-a întâlnit, la Paris, cu cancelarul Angela Merkel, care a promis că va considera posibilitatea creșterii participării militare a Germaniei la operațiunile împotriva Statului Islamic, iar în urmă cu două zile, acesta a avut o întrevedere cu președintele Barrack Obama la Washington, în urma căreia SUA promite intensificarea ofensivei împotriva grupării menționate.

 

Despre Laurențiu Nedianu 449 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania