Lebedele negre ale Orientului Mijlociu în 2015

Lebedele negre ale Orientului Mijlociu

În teoria americanului de origine libaneză Nassim Taleb, lebedele negre conceptualizează evenimentele rare, greu sau imposibil de prevăzut, care generează efecte și urmări importante, covârșitoare.

În anul 2015, geopolitica Orientului Mijlociu a cunoscut mai multe astfel de evenimente, ce pot fi asociate conceptului de lebădă neagră și, care, vor marca în mod determinant evoluțiile geopolitice în zonă în anul 2016.

I. Acordul privind programul nuclear iranian, încheiat la data de 14 iulie 2015, la Viena, între grupul P5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) şi Iran.

Acest eveniment, ce implică ridicarea sancțiunilor internaționale împotriva Iranului, va permite regimului de la Tehran să participe activ, în mod afișat, la jocurile de putere din zonă, pentru prima oară după Revoluţia Islamică din 1979.

<.div>

Acordul nuclear cu Iranul a generat nemulțumirea Israelului şi a tensionat relațiile Statelor Unite cu Arabia Saudită, relații deja aflate în depreciere începând cu Primăvara Arabă, când SUA l-au abandonat pe președintele Hosni Mubarak și a lăsat Egiptul în mâna Fraților Musulmani, rivali de moarte ai saudiților.

Urmare acestui moment, regimul de la Riyadh a început, pentru întâia dată în istoria sa, să ducă o politică externă ofensivă: să susţină grupările jihadiste anti-Assad din Siria, rebelii sunniţi din Irak ce luptau împotriva regimului şiit de la Damasc și să sprijine lovitura militară a generalului Abdul Fatah Al-Sisi împotriva președintelui egiptean ales Muhammed Morsi (susținut de Fraţii Musulmani).

Atacarea Yemenului, dar şi inițierea marii coaliții islamice anti-teroriste, alcătuită din 34 de state sunnite, sunt parte ale aceleiași strategii saudite de consolidare a propriei puterii şi restrângere a influenței Iranului.

II. Intrarea Rusiei în războiul din Siria, în sprijinul președintelui Bashar Al-Assad, la data de 30 septembrie 2015.

Momentul a marcat, practic, ieșirea lui Putin din starea de izolare internațională, impusă de Occident, urmare confruntărilor din Ucraina și anexării Crimeei.

Dorind să demonstreze, încă o dată, că este o putere militară mondială, Rusia s-a aliat în lupta contra Daesh cu Siria și Iran (șiite), îndepărtându-se de lumea musulmană sunnită. Totodată, Moscova a inversat prioritățile Occidentului, considerând că mai întâi trebuie restabilită autoritatea lui Assad în Siria și apoi pornită bătălia contra Statului Islamic.

Așa cum consideră analistul american Michael Kofman: „În cele din urmă, Rusia și Iran și-au securizat poziția în Siria. Cu sau fără Assad, Occidentul va împărți cărțile cu Rusia în mod direct, cel mai probabil ca un egal, în ceea ce privește reglementarea conflictului sirian.”

Practic, odată cu aprovizionarea opoziției anti-Assad din Siria de către SUA cu armament și cu creșterea numărului de lovituri aeriene rusești împotriva acesteia, conflictul s-a transformat complet într-un război proxy între SUA și Rusia.

III. Doborârea de către aviația turcă a unui bombardier rusesc, presupus a fi încălcat granița aeriană a Turciei, la 24 noiembrie 2015.

Incidentul a dus la răcirea relațiilor turco-ruse, la declanșarea unui adevărat război mediatic și la proliferarea de acuzații între cele două părți. Efectul s-a materializat în sancțiuni economice impuse reciproc și anularea unor proiecte comune, între care și din domeniul energetic (Turkish Stream).

În paralel, evenimentul a condus la reconsiderarea sistemului de alianțe în Orientul Mijlociu.

Nevoia energetică a împins Ankara să reconsidere relațiile cu Israelul, de la care vizează să importe gaz, dar şi cu  Arabia Saudită, cu care Turcia împărtășește aceleași viziuni politico-strategice, în primul rând în privința necesității restrângerii influenței Iranului.

IV. Criza refugiaților, un element de noutate pentru Uniunea Europeană lipsită de o politică externă comună și de o strategie coerentă în Orientul Mijlociu.

UE a căzut rapid șantajului turc când președintele Erdoğan a deschis porțile taberelor de refugiați, lăsând spațiul european pradă invaziei musulmane, și este nevoită acum să plătească prețul unei abordări adesea superficiale a problemei.

Criza a venit pe fondul amenințării așa-zisului Stat Islamic (care deși a pierdut aproximativ 25 % din teritoriu, nu și-a diminuat forţa). Așezând mereu pe primul plan propriile interese, prinse adesea în logica mistică eshatologică, statele din zonă nu par foarte grăbite a înlătura Daesh.

Prezenţa ISIS, însă, readuce în discuţie Acordul Sykes-Picot din 1916, conducând, în 2016, la retrasarea granițelor şi la redefinirea zonelor de influență.

Analiză Intellnews.ro

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles

Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania