La mulți ani, Andrei și Andreea!

Sfântul Andrei
30 noiembrie ziua Sfântului Andrei

Azi, 30 noiembrie, este ziua de pomenire a Sfântului Andrei, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, considerat de ortodocși „Ocrotitorul României”.

Potrivit Bibliei, Andrei este fratele apostolului Petru. Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când a văzut, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan arătând către Iisus şi zicând „iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”, Andrei l-a urmat pe Hristos, spunându-i fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos”.

De aici, Andrei a fost numit “Cel dintâi chemat”.

Sfântul Andrei este cel care a adus și a promovat religia creştină şi învăţăturile creștine în zona ţării noastre, cel ce a vestit cuvântul Evangheliei sciţilor şi tracilor, cel ce a propovăduit în Dacia Pontică, viitoarea provincie Scythia Minor.

De această sărbătoare sunt legate numeroase obiceiuri și superstiții la români. Se spune că, în noaptea premergătoare zilei de 30 noiembrie, denumită ziua Lupului sau Godinetul şchiop, lupul îşi poate îndoi gâtul să-şi vadă coada, devine mai sprinten şi prada nu-i mai poate scapă.

Tradiţia populară mai spune că dacă în această noapte vitele mugesc, vin lupii. Pentru a le feri, gospodarii făceau o cruce din ceară şi o lipeau pe cornul drept al vitelor. Se spune că Sântul Andrei împarte lupilor prada pentru iarna ce vine.

Să ne amintim că și Dacii venerau Lupul, avându-l ca simbol pe steagul lor de luptă, sărbătorindu-l în ajun şi în ziua amintită.

Tot de această noapte sunt legate și credinţe populare potrivit cărora spiritele morţilor ar ieşi din cimitire şi ar „poci oamenii, le-ar suge sângele, ar lega potenţa bărbaţilor şi a taurilor şi ar fura sporul vitelor”. De aici, putem compara ziua de Sfântul Andrei cu Halloween-ul.

În ajun şi în Ziua de Sfântul Andrei este interzis să se lucreze în gospodărie. Superstiţiile spun că nu este bine să mături, să dai gunoiul afară din casă, să dai cu împrumut şi să dai de pomană. Cine lucrează de Sfântul Andrei se îmbolnăveşte de Ignat.

Pentru a fi feriţi de moroi şi strigoi, gospodarii ung uşile şi ferestrele cu usturoi.

Ca să își afle ursitul, fetele îşi pun sub pernă un fir de busuioc sfinţit. În Maramureş fetele nemăritate ţin post, iar seara mănâncă o cocă frământată cu multă sare, urmând ca în vis ursitul să le aducă apă, pentru a le potoli setea.

De Sfântul Andrei se poate afla prognoza meteo. Dacă noaptea este senină şi e lună plină, iarna va fi umedă și călduroasă, dacă este întunecată, iarna va fi grea.

Tradiţia spune că, dacă luăm 12 cepe, fiecare corespunzând unei luni a anului viitor, și le lăsăm până în seara de Crăciun, cepele care s-au stricat semnifică lunile ploioase cu grindină, iar cele care încolţesc, luni favorabile pentru recoltă.

Dacă se pune o crenguţă de măr în apă şi înflorește până la Sf. Vasile, vom avea un an nou roditor.

În noaptea de Sfântul Andrei se pune grâu, într-un strat subţire, pe o farfurioară pentru fiecare membru al familiei. Cel al cărui grâu crește frumos şi înalt se spune că va avea un an bun cu bani şi sănătate.

Bătrânii mai spun că aspectul grâului pus de Sfantul Andrei arată cum vor fi recoltele anului agricol ce urmează: un grâu frumos înseamnă o recoltă bogată, pe câmpuri şi în livezi.

Despre Laurențiu Nedianu 449 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania