Franța și Germania pregătesc un suprastat european

Franța și Germania pregătesc un suprastat european
Suprastatul european va cuprinde teritoriile albastre, cele verzi urmând a se desprinde e zona Euro.

Postul public de televiziune din Polonia TVP a transmis că Franța și Germania pregătesc un proiect de creare a unui suprastat european, care ar urma să înlocuiască actuala Uniunea Europeană, comunică agenția RIA Novosti.

Jurnaliștii fac trimitere la un document, pe care ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, l-ar fi prezentat în cadrul unei întrevederi a șefilor diplomației statelor din cadrul Grupului de la Visegrad (Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria) desfășurată la Praga.

Pe siteul postului de televiziune este publicat și un document de nouă pagini, care ar fi fost elaborat de către șeful diplomației germane Steinmeier și ministrul de externe a Franței Jean-Marc Ayrault.

Potrivit TVP, proiectul presupune înființarea „unui stat european unic, controlat de cele mai importante puteri din cadrul UE”. Țările participante ar urma să fie lipsite de o armată proprie, servicii secrete, Cod Penal și sisteme fiscale, inclusiv și de dreptul de a percepe impozitele, dreptul la valută națională sau Bănci Naționale, care ar fi capabile „să apere interesele financiare ale statului național”, notează sursa citată.

În afară de aceasta, statele care vor deveni parte a noii entități suprastatale ar urma să piardă „controlul asupra frontierelor naționale și procedurilor de primire sau strămutare a refugiaților pe propriul teritoriu”. În afară de aceasta, se presupune introducerea unui sistem unic de viză și adoptarea unei politici externe unice.

„Țările noastre împărtășesc un destin comun și un sistem de valori comune, care oferă un fundament pentru o uniune mult mai strânsă între cetățenii noștri. Iată de ce vom tinde spre o uniune politică în Europa și vom invita noii europeni să ia parte în acest proces”, citează postul de televiziune un fragment din preambulul documentului.

Ulterior, ministrul polonez al Afacerilor Externe, Witold Waszcykowski, a calificat propunerea de crearea așa-numitului „suprastat european” drept o rețetă pentru evitarea unei destrămări a Uniunii Europene. Potrivit acestuia, unele propuneri făcute publice de TVP sunt raționale.

Informații privind crearea unei noi entități suprastatale în Europa au apărut deja în presa britanică (Express) în contextul referendumului din Marea Britanie, în cadrul căruia majoritatea cetățenilor țării s-au pronunțat pentru ieșirea din componența Uniunii Europene.

În context, susținătorul Brexit Boris Johnson, fost primar al Londrei, consideră că o tentativă similară i-a aparținut și lui Hitler, finalul fiind tragic. 

Sursa: Sputnik.md

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply