Franța a depășit economic Marea Britanie

Franța a depășit economic Marea Britanie
Franța a depășit economic Marea Britanie

Franța a depășit Marea Britanie în ratingul celor mai importante economii ale lumii și ocupă locul cinci ca urmare a slăbirii lirei britanice, după ce statul vecin a decis să părăsească Uniunea Europeană (Brexit), relatează agenția Reuters.

Potrivit sursei, locul țărilor în ratingul celor mai importante economii ale lumii se stabilește după cursul monedei naționale examinat pe parcursul unui an.

La 23 iunie 2016, în urma unui referendum național, Marea Britanie a decis să părăsească UE, ceea ce a determinat o slăbire bruscă a monedei naționale. În acest moment, Franța depășește Marea Britanie, având în vedere volumul economic și indicele valutar existent pe piață.

Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional, pe care le citează Reuters, PIB-ul Marii Britanii în anul 2015 ar constitui 2,172 de trilioane de euro, pe când cel Franței ar fi de 2,182 de trilioane de euro.

Cele două state au mai cunoscut schimbări de clasament în mai multe cazuri. În anul 1997, Marea Britanie a depășit Franța, dar a cedat poziția sa în timpul crizei din anul 2008. Economia britanică a revenit pe locul cinci  în anul 2014.

În schimb, conform datelor Băncii Mondiale, primul loc îl ocupă în anul 2015 Statele Unite ale Americii, pe doi situându-se China. Locul trei este deținut de Japonia, patru de Germania, cinci de Marea Britanie, iar șase Franța.

Be the first to comment

Leave a Reply