Expoziția de grup „Itinerariu Stilistic” la Galeria Căminul Artei(parter)

 

Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă #IntellNews (al căror Senior Editor sunt) recomandă această expozitie, cele două trusturi de presă fiind totodată parteneri media.

 

 

Comunicat de presă:

Grupul de artişti Gabriela Aniţei, Bogdana Contraş, Eugen Vasile Iovan, Cornelia Gherlan, Adriana Vasile, Dinu Mihai Fălcoianu, vă invită la expoziția „Itinerariu Stilistic”, pe care o organizează la Galeria Căminul Artei, parter. Vernisajul va avea loc marți 21 august 2018, ora 18,30.

Vă așteptăm atât la eveniment, cât și pe durata expoziției, in perioada 21 august – 3 septembrie 2018, de luni până vineri, între orele 11-19, sâmbătă și duminică între orele 13-17. Adresa: Galeriile Centrul Artelor Vizuale(CAV) – Galeria „Căminul Artei”( parter) din București, str. Biserica Enei 16.

 

Afisul expoziției „Itinerariu Stilistic”

 

(Mădălina Mirea, critic de artă):

„Galeria Căminul Artei, găzduiește în luna august, 2018 în spațiul de la parter, o insolită expoziție colectivă, al cărei fir roșu îl reprezintă o febrilă căutare a unei emoții trăite cândva, nu demult. Fiecare dintre cei șase artiști expozanți, aduce pe simeze un ciclu de lucrări semnificative pentru parcursul său actual. Deși foarte diferiți ca expresie artistică, acoperind registrul larg, de la figurativ la abstract, cei șase constituie un grup de gândire omogen. Am avut ocazia să asist la una dintre întâlnirile lor de lucru și mi s-a părut că se completează și se potențează reciproc, dincolo de demersul particularizant. Este reconfortant să constați că oameni din generații diferite, cu profesori diferiți care le-au marcat existența, pot pune la un loc idei, pentru a genera o emoție colectivă. Nostalgia pentru un trecut nu foarte îndepărtat, când mai conta încă școala la care te-ai format, în care era important să poți demonstra în orice moment că ai parcurs trepte ale devenirii artistice, fără să arzi etape, constituie premisa pe care se întemeiază acest demers comun. Onestitatea abordării, tehnica dobândită în multe ore petrecute în atelier, viziunea de ansamblu, dar și detaliile semnificative ale unui mesaj intrinsec, sunt atribute comune lucrărilor aduse în atenția publicului de grupul celor șase.

Gabriela Aniței stabilește, în lucrările sale, o legătură cauză-efect, între atmosfera locului pe care îl aduce pe pânză și starea sa de spirit la momentul instantaneului cvasi-fotografic. Cu un arsenal de hașuri, tente plate, sau, după caz, vibrate, artista surprinde tensiunea dintre spectacolul naturii și decrepitudinea creată de om, mizând pe expresia de impact a unui figurativ de impresie.

 

lucrare de Gabriela Aniţei

 

Bogdana Contraș ne propune, în aceeași cheie de lectură, o glossă pe tema naturii, în care prezența umană este implicită, prin ruinele pe care le generează. Prin tușa fină, fermă și rapidă cu care așterne uleiul transparent, Bogdana induce însă și posibilitatea unei regenerări, subliniată și de o cromatică în tonuri blânde, de verde și albastru. Apa, curgerea lină, fondurile ușor vibrate, micile accente anecdotice, sunt elemente care dau vigoare acestei etape din creația artistei, căreia, personal, îi prevăd multiple dezvoltări.

 

lucrare de Bogdana Contraş

 

Eugen Vasile Iovan ne propune un autoportret surprins în mișcare, prin vibrația cu care își surprinde propriile mâini, cu gesturi exagerate, așternute nervos, à la prima. Ridurile de expresie subliniate cromatic, conferă fiecărei lucrări o monumentalitate discretă, intrinsecă.

 

lucrare de Eugen Vasile Iovan

 

Cornelia Gherlan mută accentul spre abstract, prin abordarea optimistă a rămășițelor zidurilor urbane. Compozițiile sale echilibrate, surprind plăcut privitorul. Straturile suprapuse ale devenirii noastre, pot fi decelate în structura fiecărui zid, a cărui ruină poartă cu sine o indicibilă poveste.

 

lucrare de Cornelia Gherlan

 

Adriana Vasile aduce pe simeze compoziții cvasi-monocrome, la care adaugă, treptat, surprinzătoare materialități. Abstractul său, cu accente lirice, capătă, prin tehnica subtilă a colajului pe care o stăpânește la nivel de detaliu, alături de dimensiunea tactilă, aspectul unui vechi și nobil basorelief.

 

lucrare de Adriana Vasile

 

Dinu Mihai Fălcoianu încheie apoteotic acest demers, prin compozițiile sale ample și echilibrate cromatic, cu aspect de vechi palimpsest. Instrumentarul pe care îl etalează, este unul variat, de la figurile geometrice clasice la artefacte stilizate (poduri, arce, tuneluri), în care este speculată relația dintre plin și gol, dintre relief și amprentă, dintre concret și abstract.”

 

lucrare de Dinu Mihai Fălcoianu

 

 

 

A consemnat pentru Intell News: Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului , 13 august 2018

Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului
Despre Claudiu Victor Gheorghiu 140 Articles
My name is GHEORGHIU CLAUDIU VICTOR and I was born in October 1967 in Bucharest. In 1998 I took the master degree at University from Bucharest , the Faculty of History- universal old history section- with theme (CONSTANTIN the GREAT and CHRISTIANITY) at professor LIGIA BARZU. In 1991 I graduated Art School , PAINTING section with TITU DRAGUTESCU. I painted sacred pictures from 1990. I paint in technique tempera or tempera with egg on wood.During the period 1992-1994 I was managership at COLEUS modern art gallery . I am member of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union from 9th of April 2016, admitted by contest. I was member in Plastic Background(FP) belong Romanian Fine Arts Union (UAP) from 7th of December 2000, admitted by contest. From 25th of May 2015 I was elected Media advisor of the Steering Committee of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union. From 2014 I am member VISARTA(from March 31, 2017, I was elected in the Steering Committee of Visarta, during the period 2017-2022), the Romanian Visual Arts Copyright Collecting Society. I have 4th Personal Exhibitions with sacred art organized by UAP from Romania- Romanian Fine Arts Union in Bucharest (2001,2003,2004 at ArTei Gallery, 2007 at Galateea Gallery) and another at Silva Gallery in Busteni(2007-2008). I have also 2 Personal Exhibitions in Italy : I was Honor Guest, representing Romania, with sacred art, June 2003 at Pisa and in October 2006 ”The ICONS, sacred pictures in contemporary world” at Viadana(Mantua). I won some prizes in Italy and I participated, admitted by contest, at some art fairs and international exhibitions around the world, representing Romania: most of them in Italy, but also in France, Greece, Japan, Peru, South Korea, Switzerland. From May 2015 to January 2016 I was Contributing Editor at CULTURE (Fine Arts, Exhibitions, History, Religion) at the newspaper Jurnalul Bucurestiului. From 17th of January 2016 I was advanced Senior Editor at the same newspaper . From 1st of November 2015 to 31st of December 2016 I was Contributing Editor and Thematic Advisor at News Agency Lacasuri Ortodoxe and Press service LO News. From 1st of January 2016 I am Senior Editor at CULTURE at the Intell News: Global news, press and event analysis.