Expoziția ”Abstract” la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Afisul expozitiei
Afisul expozitiei

 

Anunț de presă

 

Expoziția ”Abstract”, autor Liviu Nedelcu, 19 octombrie – 20 noiembrie

 

Centrul Cultural Vrancea și  Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” au plăcerea de a vă invita la deschiderea expoziției personale „Abstract” a pictorului Liviu Nedelcu ce va avea loc miercuri, 19 octombrie, în incinta muzeului, la Sala Focșa, începând cu ora 17:00, în prezența istoricilor și a criticilor de artă Alexandra Titu și Constantin Prut.

 

Demersul artistic recent al lui Liviu Nedelcu este unul pur gestualist, uneori eliberat de rigorile figurativismului, alteori integrând discursul figurativ. Prezența constantă a traseelor gestuale asigură coerența stilistică a unei creații puternic angajate în susținerea unor atitudini sociale, spirituale, culturale. Ciclul Abstract care conține și lucrări din subciclul Cuiburi aduce în pictura artistului un plus remarcabil de concretețe materială, o densitate a traseului cromatic la care participă atât consistența suportului pigmentar, cât și intensitatea armonică a culorii, observă Alexandra Titu, critic și istoric de artă. Expoziția reunește ciclul recent de picturi Abstract căruia i se alătură și o serie de lucrări din subciclul Cuiburi.

 

Liviu Nedelcu este un artist vrâncean, absolvent al Facultății de Arte din Iași, secția Pictură, la clasa lui Dan Hatmanu. Din 1990, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 2014, în cadrul Salonului Național de Pictură obține pentru a doua oară Premiul pentru Pictură al UAP.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 19 octombrie – 20 noiembrie conform programului Muzeului Satului.

Biroul COMUNICARE, RELATII PUBLICE:

Iulia Grumăzescu – Director Comunicare, Pedagogie Muzeală

Andreea Nanciu – Comunicare si Relații Publice
Mihaela Șoltuz – Comunicare si Relații Publice

Telefon: 317. 91. 03/ interior 178
Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, București


http://www.muzeul-satului.ro
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-National-al-Satului-Dimitrie-Gusti/151598721549409?ref=hl

Agentia de presă Intell News si ziarul Jurnalul Bucurestiului (al căror Senior Editor sunt) au plăcerea să fie , alături de trusturi media consacrate, parteneri media cu Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”.

sigla Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti"
sigla Muzeului National al Satului „Dimitrie Gusti”

 

logo-jb

sigla-intell-news

A consemnat: Claudiu Victor Gheorghiu, Senior editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului .

15 octombrie 2016

Despre Claudiu Victor Gheorghiu 92 Articles

My name is GHEORGHIU CLAUDIU VICTOR and I was born in October 1967 in Bucharest.
In 1998 I took the master degree at University from Bucharest ,the Faculty of History- universal old history section- with theme (CONSTANTIN the GREAT and CHRISTIANITY) at professor LIGIA BARZU.
In 1991 I graduated Art School , PAINTING section with TITU DRAGUTESCU.
I painted sacred pictures from 1990.I paint in technique tempera or tempera with egg on wood.During the period 1992-1994 I was managership at COLEUS modern art gallery .
I am member of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union from 9th of April 2016, admitted by contest. I was member in Plastic Background(FP) belong Romanian Fine Arts Union (UAP) from 7th of December 2000, admitted by contest. From 25th of May 2015 I was elected Media advisor of the Steering Committee of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union.
From 2014 I am member VISARTA, The Romanian Visual Arts Copyright Collecting Society. I have 4th Personal Exhibitions with sacred art organized by UAP from Romania- Romanian Fine Arts Union in Bucharest (2001,2003,2004 at ArTei Gallery, 2007 at Galateea Gallery) and another at Silva Gallery in Busteni(2007-2008). I have also 2 Personal Exhibitions in Italy : I was Honor Guest, representing Romania, with sacred art, June 2003 at Pisa and in October 2006 ”The ICONS, sacred pictures in contemporary world” at Viadana(Mantua).
I won some prizes in Italy and I participated, admitted by contest, at some art fairs and international exhibitions around the world, representing Romania: most of them in Italy, but also in France, Greece, Japan, South Korea, Switzerland.
From May 2015 to January 2016 I was Contributing Editor at CULTURE (Fine Arts, Exhibitions, History, Religion) at the newspaper Jurnalul Bucurestiului. From 17th of January 2016 I was advanced Senior Editor at the same newspaper .
From 1st of November 2015 to 31st of December 2016 I was Contributing Editor and Thematic Advisor at News Agency Lacasuri Ortodoxe and Press service LO News.
From 1st of January 2016 I am Senior Editor at CULTURE at the Intell News: Global news, press and event analysis.

Be the first to comment

Leave a Reply