Dan Dungaciu: Numirea lui Valeri Kuzmin este o sancțiune!

Dan Dungaciu: Numirea lui Valeri Kuzmin este o sancțiune!
Valeri Kuzmin

Evaluarea unui eveniment diplomatic se face prin raport la propriul proiect de politica externa care este afectat de respectivul eveniment. E o banalitate, dar care trebuie reamintita din cand in cand.

In masura in care proiectul nu exista, devine greu, daca nu imposibil, sa evaluezi respectivul eveniment: nu ai criterii, nu stii in raport cu ce sa spui daca este pozitiv sau negativ, nu poti nici macar sa afirmi cat te afecteaza si cat nu, din moment ce nu are CE ANUME sa afecteze.

Asa pare ca stau lucrurile cu numirea prin decret prezidential a lui Valeri Kuzmin ca ambasador extraordinar si plenipotentiar al Federatiei Ruse in Romania.

Cele doua fete ale lui Ianus sunt evidente: un ambasador greu, cu pondere semnificativa in sistem (diplomat de anduranta si de confruntare) dar, pe de alta parte, un ambasador cu cel mai romanofob bilant dintre cei care au trecut pe la Chisinau si la Bucuresti.

Numirea in sine este un eveniment, dar e greu de evaluat in consecintele lui, caci pare ca lipseste, astazi, o grila coerenta. A se citi: un proiect de politica externa al Romaniei pe dimensiunea estica. Incluzand aici nu numai Federatia Rusa, ci si statele din imediata vecinatate a Romaniei (R. Moldova si Ucraina), tinand seama de vasta experienta a noului ambasador pe dosarele acestui spatiu.

Teoretic, cel putin, numirea lui Valeri Kuzmin poate fi citita prin doua grile de lectura.

„Imblanzirea scorpiei”. Nu e un afront, ci o sansa!

Prima interpretare are, in fundal, urmatorul rationament.

Exista in relatia cu Rusia la nivel de ambasadori o miscare in forma de unde diplomatice. Intensitatea relatiei este indicata de numele/pozitia/anvergura ambasadorului care este propus pentru Bucuresti. Am avut pana in prezent mai multe cicluri. Ultimele: ambasadori duri si retinuti, urmati de ambasadori deschisi si cooperanti.

Paradoxul este urmatorul: ca de fiecare data in diplomatie, aparentele insala. Un ambasador curtenitor nu inseamna neaparat o incalzire a relatiilor, ci, mai degraba, o suspendare a lor, o plasare a acestora in zona unei cordialitati ineficiente, sterile si fara miza. Asa cum un ambasador cu greutate, dar reticent si suspicios nu inseamna obligatoriu stagnare in relatia bilaterala.

Paradoxul merge mai departe: daca acordurile cu un ambasador curtenitor si mediatic sunt mult mai usor de obtinut, aparent, ele sunt superficiale si nu vor constitui niciodata un reper diplomatic. Acordurile facilitate de ambasadorul de celalalt tip sunt incomparabil mai dificil de obtinut, chiar si la nivel de aparente, dar capata consistenta si efecte bilaterale. Aparentele, deci, insala.

Concluzia aplicata pe cazul discutat aici este ca nici de data asta nu trebuie sa ne lasam sedusi de aparente. La ceea ce trebuie sa ne uitam cand vorbim despre Valeri Kuzmin tine de anvergura sa diplomatica, scoasa in fata ostentativ si strategic.

In acest tablou, trecutul romanofob al ambasadorului este ocultat si se accentueaza cariera lui politico-diplomatica si greutatea specifica din cadrul sistemului. Din acest punct de vedere, ar fi un castig. Faptul ca Moscova trimite un asemenea ambasador, bun cunoscator al regiunii, al spatiului, fost ambasador la Chisinau (2007-2012), este un semn pozitiv, nu unul negativ.

De asta si Bucurestiul l-a acceptat jovial si fara nicio tresarire!

Un ambasador pentru (ne) linistea noastra

Asa sa fie, oare? Caci cealalta fata a lui Ianus, cea intunecata, e cel putin la fel de pregnanta. In realitate, ceea ce ignora primul rationament este ca numirea lui Valeri Kuzmin in sine era deja o provocare.

Orice ar fi facut diplomatia romaneasca, acceptare sau respingere, Rusia tot marca un punct. Daca Bucurestiul respingea nominalizarea, Rusia va fi putut arata lumii „fata reala” si agresiva a diplomatiei romanesti, ar fi putut amplifica un scandal diplomatic de care, probabil, nimeni nu ar fi avut nicio nevoie cu exceptia Rusiei.

Daca l-ar fi acceptat pe Valeri Kuzmin – ceea ce s-a intamplat – Bucurestiul inseamna ca l-a acceptat pe cel mai romanofob dintre ambasadorii rusi de la Chisinau! Iarasi, o (mica) victorie pentru Rusia si o situatie delicata in care Bucurestiul se plasează.

Una peste alta, suntem deja în plina confruntare diplomatica. Pentru ca este evident ca avem de-a face cu o numire care nu e deloc intamplatoare, pe care Moscova a pregatit-o pentru Romania probabil din timp, ca o replica usturatoare in perspectiva desenarii relatiilor cu un Bucuresti aflat sub scut si care si-a asumat relatii inghetate cu Moscova.

Numirea lui Valeri Kuzmin este de fapt o sanctiune, indiferent cum vrem sa o invelim in panza roz.

Portofoliul anti-romanesc al lui Valeri Kuzmin e greu si consistent si, in pofida uzantelor diplomatice – de care domnia sa nu se sinchisea aproape deloc – la Chisinau intervenea, practic, in orice discutie identitara: de la denumirea limbii, curricula scolara din R. Moldova sau sentinte abrupte in ceea ce priveste trecutul istoric romanesc.

In 2009, de pilda, abia la cateva luni dupa Revolutia Twitter care avea sa scoata de la putere Partidul Comunistilor lui Voronin, ambasadorul rus comenta… manualele de istorie de la Chisinau: „nu-mi place cursul de istorie a romanilor care a fost predat in aceasta tara timp de mai multi ani. Acest curs este bazat pe rusofobie si pe stereotipuri anti-rusesti, in timp ce imperiul rus a stat la baza formarii statului roman”. Va mai puteti imagina un ambasador care sa comenteze curicula scolara dintr-un stat unde isi deruleaza misiunea? Mai greu.

Iar in 2011, cand se implineau 67 de ani de la incheierea operatiunii Iasi-Chisinau, cu ocazia depunerilor de flori la Memorialul „Eternitate” de catre simpatizanti ai comunistilor si diaspora rusa in frunte cu ambasadorul Federatiei Ruse la Chisinau, Valeri Kuzmin, a tinut sa felicite cetatenii R. Moldova cu ocazia „eliberarii Moldovei de catre armatele sovietice de sub jugul germano-roman„.

In plus, dispretul lui Valeriu Kuzmin pentru populatia bastinasa a fost fara precedent. In decembrie 2011, cand Rusia se pregatea sa deschida – fara nicio o consultare cu Chisinaul! – peste 20 de sectii de votare in Tighina si in stanga Nistrului pentru alegerile in Duma de Stat, Valeri Kuzmin a justificat in acest fel ignorarea Chisinaului oficial: Rusia nu a cerut acceptul Guvernului RM pentru deschiderea sectiilor de votare in Transnistria pentru ca… RM oricum nu controleaza acel teritoriu!

De ce s-a comportat asa Valeri Kuzmin la Chisinau? Raspunsul cel mai simplu este ca… a putut. In gena diplomatiei moldovenesti nu exista ideea atingerii diplomatilor rusi nici macar cu o floare, in ciuda faptului ca bilantul pe Romania este remarcabil: cinci diplomati expulzati, printre care si ambasadorul!

Una peste alta, in pofida tuturor pudibonderiilor diplomatice, gestul Moscovei de a-l trimite pe Valeri Kuzimin la Bucuresti este fara precedent si rămâne indiscutabil o sanctiune a Moscovei. Cu ce efecte? Vom vedea.

Dar este cert ca, daca ar fi sa redam plastic semnificatia gestului, este echivalentul numirii de catre Romania a unui ambasador explicit unionist la Chisinau. Cum ar fi reactionat Federatia Rusa intr-o asemenea situatie?

Intrebarea este, desigur, retorica.

Diplomatia romana si Estul. Proiectul lipsei de proiect

Numirea lui Valeri Kuzmin ca ambasador mai sugereaza ceva. Importanta pe care Federatia Rusa o acorda dosarului R. Moldova (chestiunea identitara si conflictul transnistrean) in relatia cu Rusia. Valeri Kuzmin a gestionat acest dosar in momente complicate, respectiv miscarile de protest de la 7 aprilie 2009, cand Romania a fost desemnata, la nivel oficial, drept principalul vinovat, iar masurile au fost in consecinta: vize, expulzare de diplomati, inclusiv ambasadorul Romaniei, retragerea ambasadorului de la Bucuresti, expulzarea jurnalistilor, inghetarea, practic, a relatiilor bilaterale.

Pentru Romania, R. Moldova ramane miza esentiala a regiunii, mai ales acum, in contextul negocierilor paralele dintre Rusia si Ucraina in legatura cu statutul regiunii separatiste Donbas si reluarea negocierilor, inclusiv la solicitarea Rusiei, in formatul 5 plus 2, care vizeaza statutul regiunii separatiste transnistrene.

Bucurestiul tace obstinat si inexplicabil pe acest dosar, transmitand, inclusiv prin tacere, semnale aberante despre oportunitatea (!!!) solutionarii conflictului inghetat din stanga Nistrului. Este o iluzie si o capcana, caci negocierea chestiunii transnistrene in acest moment este cea mai mare amenintare de securitate a Romaniei care vine din Est.

O solutionare in termenii rusesti ar insemna, prin consecintele politice si electorale, transnistrizarea R. Moldova cu posibilitatea, in perspectiva, de a aduce Rusia in diverse formate (Uniune vamala, Uniune Eurasiatica) la frontierele Romaniei.

Asta trebuie sa spuna Bucurestiul partenerilor nostri euroatlantici, fie ca se numesc Washington sau Berlin.

Dar ca sa simti aceasta amenintare trebuie, cum spuneam la inceputul acestui material, sa ai un proiect pe spatiul estic. Adica sa isi asumi cu adevarat ca esti frontiera estica a Vestului european si euroatlantic. Ceea ce Romania se incapataneaza, obstinat, sa nu faca.

In aceste conditii, numirea lui Valeri Kuzmin la Bucuresti nu poate însemna in niciun caz oportunitate. Fara un proiect asumat pe dimensiunea estica, cele doua fete ale lui Ianus sunt, in acest caz, una singura.

Din 2009, Dan Dungaciu este profesor universitar si coordonator de doctorat la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii din Bucuresti (Catedra de Sociologie). Din anul 2011, este directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane „Ion I. C. Bratianu”. Din 2013, este presedintele Fundatiei Universitare a Marii Negre, aflata sub egida Academiei Romane.

Sursa: ziare.com

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply