Consecințele Brexit pentru britanici

Consecințele Brexit pentru britanici

David Cameron a anunţat că va demisiona de la şefia cabinetului britanic, iar lira şi euro au suferit fluctuaţii mari în prima zi de după Brexit.

Orice decizie politică luată în acest moment de Regatul Unit va avea un impact masiv asupra economiei mondiale, iar relaţiile internaţionale cu siguranţă vor avea de suferit.

„Dacă Marea Britanie se retrage, UE va deveni dominată de un instinct corporatist şi birocratic, cu o elită dominată de francezi şi germani şi mişcări populiste de dreapta”, declara Simon Hix, profesor de ştiinţe politice din cadrul Şcolii de Economie şi Ştiinţe Politice din Londra, conform The Telegraph.

Acest lucru va avea un impact major asupra Marii Britanii, având în vedere că cel mai mare partener va rămâne tot Uniunea Europeană. Practic, Regatul Unit va trebuie să respecte reglementările UE pentru a putea face schimburi de bunuri şi servicii cu bătrânul continent. Concret, chiar dacă se va afla în afara Uniunii Europene, Marea Britanie va fi nevoită să facă diverse schimburi mai degrabă cu Germania decât cu Statele Unite, cu Italia şi nu cu India sau cu Belgia şi nu cu Australia, din simplul fapt că va rămâne constrânsă de factorul geografic.

În ciuda faptlului că Marea Britanie se îndreaptă spre Brexit, partenerii cei mai puternici par să le fie în continuare alături.

„Uniunea Europeană va trebui să aibă o abordare calmă indiferent de rezultatul referendumului din Marea Britanie”, declara joi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, conform site-ului agenţiei AP.

„Cred că discuţiile vor trebui să continue cu 28 de ţări dacă va fi posibil sau cu 27 de ţări; trebuie să răspundem în mod calm. Eu sper că vom rămâne 28”, a spus Merkel.

„Dacă britanicii votează să părăsească UE, aceştia nu vor mai beneficia de avantajele pieţii comune din cadrul Uniunii”, a mai subliniat Merkel.

Pe de altă parte, Michel Sapin, ministrul francez de Finanţe, afirma faptul că „Brexitul va fi dificil pentru Europa, pentru noi, dar va reprezenta o tragedie pentru britanici”.

În ciuda faptului că s-a insistat pe faptul că nu există un plan B, cel mai probabil pentru a întări ideea de uniune, au început deja să fie confirmate diverse aranjamente după Brexit, pentru a preveni ca întregul bloc european să dezintegrat.

Fie că locuiesc în Marea Britanie sau într-o altă ţară a Uniunii Europene, viaţa de zi cu zi a cetăţenilor britanici va suferi în curând consecinţele concrete ale ieşirii ţării din Uniunea Europeană, notează vineri AFP.

Pentru britanicii care trăiesc în Regatul Unit, efectul imediat şi cel mai vizibil al unui Brexit va fi resimţit asupra libertăţii de circulaţie a cetăţenilor britanici în celelalte ţări ale Uniunii Europene. Dacă un singur document de identitate era suficient până în prezent pentru a se deplasa în spaţiul Schengen, cu toate că Regatul Unit nu este membru al acestuia, ieşirea ţării din blocul comunitar ar trebui să fie de acum însoţită de necesitatea ca cetăţenii britanici să solicite o viză atunci când călătoresc în Europa continentală. În prezent, doar 44 ţări din 219 impun vize cetăţenilor britanici.

Familiile britanice ar trebui să se pregătească de asemenea să plătească mai mult decât înainte pentru a-şi petrece vacanţele pe Bătrânul Continent. Nu numai pentru că prăbuşirea lirei în faţa euro va reduce în mod inevitabil puterea lor de cumpărare, ci de asemenea în virtutea acordurilor comunitare care permit oricărei companii aeriene europene să opereze fără limită de frecvenţă, capacitate sau preţ în spaţiul aerian european.

„Piaţa unică a permis Ryanair să promoveze revoluţia călătoriilor ieftine în Europa”, a reamintit la mijlocul lunii mai, Michael O’Leary, directorul general al companiei aeriene low-cost.

Piaţa locurilor de muncă: Chiar dacă susţinătorii Brexitului au făcut din păstrarea locurilor de muncă pentru britanici unul dintre vârfurile de lance ale campaniei lor, este totuşi probabil ca ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană să fie însoţită de relocarea a numeroase posturi, în special în cadrul marilor bănci din City of London.

Un eventual Brexit se anunţă şi mai „primejdios” pentru cei 1,3 milioane de britanici care trăiesc în alte ţări europene, în special în Spania (319.000), în Irlanda (249.000) , în Franţa (171.000) şi în Germania (100.000).

Aceştia ar putea vedea cum veniturile lor din pensii se reduc vertigions din cauza deprecierii puternice a lirei, ceea ce ar putea pune în pericol în special investiţiile lor imobiliare în ţara în care trăiesc.

O altă problemă apare în ceea ce priveşte asigurarea de sănătate a britanicilor care trăiesc în afara ţării, de exemplu în Franţa, unde aceştia beneficiază de sistemul medical naţional, însă plătit de sistemul de sănătate public din Regatul Unit în baza unui acord bilateral.

Soarta profesională a mii de funcţionari publici britanici care lucrează pentru instituţiile europene, în special la Bruxelles, pare de asemenea mai incertă ca niciodată. Unii dintre ei s-au gândit deja să obţină o a doua cetăţenie europeană, în special belgiană.

În cele din urmă, cea mai neaşteptată consecinţă, ieşirea Regatului Unit din UE ar putea face relaţiile cu unii dintre vecinii săi problematice. În special, Spania ar putea fi tentată să închidă graniţa cu Gibraltarul, unde trăiesc 33.000 de britanici.

În nordul Europei, Brexitul ar putea crea, de asemenea, o graniţă între Irlanda şi Irlanda de Nord, încetinind circulaţia a mii de persoane în fiecare zi.

 

Despre Laurențiu Nedianu 449 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply