Chestiunea rusă: există un meci al revanșei geopolitice?

Institutul de strategii economice din Federația Rusă a devenit exponentul principal din mediul academic al Federației Ruse, care operează în cercetările sale cu o metodologie inovatoare și eficientă –”Matricea strategică”.

Ce reprezintă modelul „Matricea strategică”?

Modelul „Matricea strategică” reprezintă un ghid de referință atunci când factorii decizionali dintr-o companie sau dintr-un stat adoptă decizii strategice. Metodologia matricea strategică din sfera ştiinţelor politice s-a inspirat din modelul Matricei strategice din marketing, care reprezintă un model spaţial, ce reflectă orientările companiilor (mai ales companiile multinaţionale) pe piaţă în dependenţă de ecuaţiile şi acţiunile factorilor contextuali.

În cadrul analizei ”matricea strategică” se cer evaluați 9 factori –1. administrație, 2. teritoriu, 3. demografie, 4. economie, 5. resurse naturale, 6. armată, 7. politică externă, 9 cultură și religie, 9. știință și educație- care sunt reprezentativi pentru Sistemul Rusiei şi formează matricea strategică a statului rus.

Sistemul de expertiză şi de modelare geopolitică „Matricea strategică” se regăsește în cadrul programului „Echilibrul de interese”, care a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse în anul 2001 şi a fost denumit „Smoleanka”. Acesta este folosit în unităţile MAE din Federaţia Rusă atunci când sunt analizate sistemul de interese și sunt identificate contradicţiile dintre state. Acest sistem de expertiză şi de modelare geopolitică a fost utilizat mai mult utilizat cadrul în relaţiilor interstatale pe care le are Rusia cu ţările din Orientul Mijlociu şi Caucaz.

În cazul în care ne folosim de metodologia ”Matricea strategică”, pentru a obține o viziune decentă și obiectivă, se impune a fi evaluată o vastă panoplie de probleme ce pot să ne ofere o imagine elocventă legată de comportamentul statului rus de pe arena internațională.

În primul rând, se cere a fi reliefat locul şi rolul Rusiei în noua arhitectură internaţională, cum se manifestă statul în mod independent la nivelul societăţilor politice din cadrul sistemului internaţional.

O analiză coerentă solicită să fie determinate caracteristicile și perspectivele de dezvoltare ale discursului „global” pe care-l exprimă Federația Rusă și percepția lui în cadrul procesului politic contemporan. Pe de altă parte, se cere evaluat rolul Rusiei în cadrul proceselor de globalizare și analizat discursul ideologic de tipul alterglobalismului rusesc (neoimperialismul). În același timp, trebuie evaluat rolul și locul Rusiei în cadrul relațiilor „globalism- alterglobalism”. Se impune evaluarea percepției legate de imaginea pe care o expune Rusia ca entitate multidiversă și dacă există o conștiința „eurasiatică”. Putem vorbi despre o criză a identității geopoliticeîn cazul Rusiei? În acest context, se pune problema evaluăriii strategiile geoeconomice ale Federaţiei Ruse ca instrumente ale geoeconomiei globale.

Încercând să răspunedem la o seamă de întrebări existente și sus-menționate asupra comportamentului Federației Ruse ne-am aplecat asupra cărții ”Securitatea globală: metode inovaționale de analiză a conflictelor”, Smirnov, A.I.(coord.), Moskva, Obshestvo „Znanie” Rossii, 2011. Trebuie să precizăm că printre semnatarii capitolelor din carte se numără Agheev A.I., Kuraedov B.V., Șandarov O., fini analiști și experți în sfera cercetărilor aplicate și promotorii metodologiei ”Matricea strategică”în mediul analitic universitar.

Indiscutabil, cartea este din anul 2011 și s-au schimbat multe aspecte din viața social-politică a Rusiei și de pe arena internațională, doar că abordările și viziunile, care sunt realizate în carte, rămân actuale.

În context, doresc să pun în atenție capitolul 4-4 și să vedem cum analizeau proiectul rusesc într-o lume și ce recomandau autorii Institutului de strategii economice din Federația Rusă:

„Rusia este capabilă și trebuie să devină cel de-al optulea centru de putere din lumea contemporană, în cazul în care va realiza mai multe acorduri bilaterale și multilaterale cu statele din vecinătatea imediată. Din acest considerent scopul strategic al Rusiei trebuie să fie integrarea economică și politică a spațiului postsovietic. Un scenariu pozitiv pentru Rusia în cadrul relațiilor internaționale ar urma să reiasă din următoarele condiții:

  1. Politica externă reprezintă un factor independent față de ceilalți factori care constituie forța statului, în special administrația, economia și indicatprul forței militare. Pe de altă parte, o politică externă de succes sau eșuată exercită o sporită înrâurire asupra celorlalți factori care constituie puterea statului.
  2. Pierderea statutului de superputere pe care l-a avut în trecutul istoric de odinioară și până la perioada prognozată de până în anul 2017 lasă deschisă chestiunea legată de statutul pe care îl poate avea Rusia în politica externă, ceea ce poate conduce la o influență diminuată sau, viceversa, la o sporirea rolului pe care îl poate avea politica externă.
  3. Într-o perspectivă apropriată, pe de o parte, Rusiei va fi lipsită de o confruntare evidentă pe care o poate avea în relațiile sale cu cele mai importante centre de putere de pe mapamond, iar, pe de altă parte, țările din comunitatea euroatlantică vor avansa în est și vor afecta interesele Rusiei, inclusiv în zonele cele mai sensibile ale statului rus, în spațiul postsovietic.
  4. Faptul că Rusia va fi lipsită de aliați și parteneri strategici importanți, nu va dispune de vreo unul în proximitatea sa geografică, va produce un indice al instabilității în politica externă.
  5. Remarcăm sporirea semnificativă a amenințărilor netradiționale care planează asupra intereselor de securitate națională. În primul rând, din partea structurilor teroriste de rețea, dar și a crimei organizate, a pericolelor pe care le enunță catastrofele tehnogenetice, etc.

Rusia trebuie să se mobilizeze ca să-și mențină securitatea.

O chestiune vitală și strategică constă în depășirea crizei demografice. Într-o variantă negativă, situația din anul 2080 poate conduce Rusia la o catastrofă a numărului de populație a țării și să ajungă la 50-60 mln de oameni. În aceste condiții nu putem vorbi despre un statut al Rusiei de centru de civilizație mondială și nici despre menținerea statalității în perspectivă.

Metodologia „matricea strategică”ne demonstrează scenariile alternative de dezvoltare a Rusiei în secolul XXI. Spectrul oportunităților și opțiunilor strategice în cadrul programului „Matricea strategică”este unul extins.

Rusia își menține șansa și poate să-și restabilească pozițiile, să devină un lider mondial, chiar dacă ea nu s-a deplasat cu mult de la marginea prăpastiei și într-un anume scenariu se pot întâmpla multe și chiar poate deveni o realitate.

În ce constau strategiile alternative ale Rusiei în secolul XXI?

  1. Integrarea Eurasiatică

    – îi oferă Rusiei oportunitatea să revină la statutul de „superputere”, pe care îl va deține ca pe un element importantal construcției sale geopolitice. Configurația strategiei Uniunii Eurasiatice poate fi multivariată și se cere a fi imitată și parcursă calea Uniunii Europene.

Bază a Uniunii Eurasiatice pot fi statele din spațiul postsovietic.

Administrație -Uniunea Eurasiatică ar constitui cea mai eficientă bază de formare a institutelor supranaționale. Procesele politice care nu au fost finalizate în interiorul Rusiei se pronunță împotriva integrării eurasiatice. Clasa politică rusă este înghiță de lupta care se dă în politica internă a țării și nu este încă pregătită să rezolve problemele strategice ale de reintegrare a spațiului postsovietic.

Teritoriu – Imaginea spațială a Uniunii Eurasiatice este destul de neordonată și confuză. Ucraina sau o parte din aceasta dispune de șansa să devină un element-sistem al Uniunii Eurasiatice, numai că „fixația” marii părți a elitei ucrainene, chiar și celei loiale Rusiei, au o „opțiune europeană” și vor descuraja mișcarea Ucrainei în direcția integrării eurasiatice.

Bielorusia, în plan teoretic, este cea mai avansată în relațiile integraționiste pe care le are cu Rusia, în esență, frânează procesul de integrare interstatală cu Rusia.

Un exemplu îl poate constitui Kazahstanul, care dispune de un mare teritoriu, al doilea ca mărime, după Rusia. Potrivit numărului de populație este de două ori mai mare ca Bielorusia, dar de patru ori mai mic ca Ucraina, de zece ori mai mic ca Rusia, de 1,5 ori mai mic ca Uzbekistanul. În plan economic, Kazahstanul este lider în Asia Centrală (postsovietică), dar potențialul său economic poate fi comparat cu cel al Bielorusiei și cedează enorm în fața celui ucrainean.

ISE (Institutul de Strategii Economice) consideră că numărul populației, perimetrul teritoriului, forța economică și financiară trebuie să conteze atunci când se vor stabili participanții și va fi format nucleul Uniunii Eurasiatice.

În același timp, modelele teritoriale ale Uniunii Eurasiatice posedă o viziune „europeană”, dar și „asiatică”.

  • „Integrarea slavă- Rusia, Bielorusia și Ucraina sau o parte din statul ucrainean” (n.-Viziunea Institutului de Strategii Economice al Federației Ruse nu indică un război ruso-ucrainean, dar enunță o sciziune în interiorul statului ucrainean, după cum observăm). Un model comprimat s-ar regăsi în Uniunea Rusia-Bielorusia. În acest context, trebuie să fie remediat subiectul delimitării Rusiei și Uniunii Europene în Europa, dar rămâne deschis subiectul legat de influența pe care o vor exercita centrele geopolitice ale lumii în Asia Centrală și Caucaz. Varianta pare ușor de realizat din punct de vedere al blocului etnic și confesional, numai că Rusia se ciocenște de o puternică și organizată reacție a Ucrainei și Bielorusiei care contracarează planurile de integrare erurasiatică.
  • „Rusia plus Asia Centrală”, în afară de Turkmenistan. Țările dinAsia Centralăse ciocnesc de puternicele provocări care se relevă în sfera securității naționale (amenințarea Chinei, factorul islamic), iar Rusia posedă o mentalitate apropiată statelor din Asia Centrală. Rusia reprezintă un partener economic și militar foarte important pentru statele din regiune.
  1. „Integrarea slavă plus Asia Centrală”. În ecuație sunt mai multe plusuri, în primul rând o mentalitate asemănătoare. În schimb, provocările strategice ale statelor europene diferă de cele ale statelor din Asia Centrală. Un nucleu capabil să cimenteze o astfel de uniune poate fi numai Rusia, care este familiarizată cu pachetul de provocări și amenințări din zona europeană, dar și cu cel din Asia Centrală.
  • Un model atractiv de uniune îl reprezintă „Uniunea Slavă plus Kazahstanul”. Acest model ar alia statele cele mai dezvoltate din spațiul postsovietic. Pe de altă parte, outsiderii din CSI ar rămâne ieșiți din proiect, în afara procesului de integrare postovietică. Modelul nu poate fi unul productiv, întrucât o creștere economică a uniunii ar fi însoțită de numeroase tensiuni sociale și militare care se vor manifesta la frontierele sudice ale organizației.

O chestiune aparte o constituie Caucazul și Republica Moldova. Grație alianței pe care o are cu Rusia, Armenia descurajează amestecul Turciei în Karabahul de Munte. În cazul în care problema Karabahului de Munte va fi soluționată, atunci Armenia își va minimaliza interesul (va renunța la parteneriatul strategic) său față de Rusia. Problema soluționării Karabahului de Munte rămâne deschisă pentru mult timp, deci și orientarea Armeniei în materie de securitate rămâne pentru mult timp orientată către Rusia.

Practica construcțiilor de mari uniuni geopolitice, în cazul în care enunțăm experiența Uniunii Europene, determină importanța pe care o are proximitatea geografică, adică țările candidat trebuie să aibă frontiere comune cu alte state, care formează uniunea. Armenia este separată de Rusia și de alte țări, posibile candidate, precum este cazul Georgiei, care se află pe orbita geopolitică a Occidentului și Azerbaidjanului, ce reprezintă un actor implicat în conflictul din Karabahul de Munte. Un caz similar îl reprezintă Republica Moldova. În cazul în care Ucraina intră în câmpul integraționist eurasiatic atunci poate fi implicată și Republica Moldova. În caz contrar, aderarea R.Moldova în procesul integraționist poate fi extrem de problematică. În consecință, formarea Uniunii Eurasiatice poate avea loc exclusiv în cazul în care elitele statelor consimt raționalitatea proiectului de integrare eurasiatică. Factorul dominant al proiectului îl constituie viziunea și raționalitatea geopolitică și abia după aceea componenta economică.

Resursele naturale. Unul dintre motivele care împiedică reintegrarea spațiului postsovietic îl constituie în existența unor produse identice de care dispun statele din spațiul postsovietic și au devenit concurenți pe piața de export a resurselor, atât pentru piața europeană cât și pentru cea mondială, mai ales a resurselor de materie primă. Ucraina reprezintă unul dintre cei mai importanți competitori pe care îi are Rusia în sfera metalurgică. Kazahstanul, Turkmenistanul, Azerbaidjanul și Uzbekistanul sunt în competiție cu Rusia pentru piața resurselor de gaze și petrol. Azerbaidjanul și Georgia, în detrimentul Rusiei, oferă coridoare de transport și itinerarii furnizorilor din Asia Centrală care vor să acceadă pe piața europeană. Aceste disensiuni pot fi depășite în comun. În cazul în care vor fi realizate acorduri de cartel și va fi edificat un sistem unic/ comun de exportare a materiei prime atunci participanții pot obține profituri solide de pe piață. Împotriva Rusiei joacă acea imagine, conform căreia ea s-ar fi erijat mult timp ca fiind donatorul care oferă propriile resurse energetice statelor postsovietice. Rusia a asigurat apariția noilor state independente, mai ales din vestul Comunității Statelor Independente și în Caucaz.

Demografia. Pe fundalul unor populații de circa 1 miliardde oameni pe care îl are India și China, de circa 300 mln de oameni a Statelor Unite ale Americii și de 460 mln de oameni pe care îi are Uniunea Europeană, a potențialului demografic islamic, orice stat din Comunitatea Statelor Independente (CSI), inclusiv Rusia, de unul singur, se prezintă ca o pitic demografic. Se remarcă o diminuare demografică care are loc în statele ex-sovietice. Avantajele puternicelor sisteme economice în raport cu economiile naționale neintegrate, în condițiile globalizării lumii, sunt evidente și nu solicită dovezi suplimentare. Marii subiecți economici –SUA, China, UE- sunt în stare să-și protejeze și să-și promoveze interesele în Organizația Mondială a Comerțului, sunt capabile să poarte războaie comerciale discrete, secrete și pe față cu adversarii lor. Rusia își are propria nișă în lumea de astăzi, cea de mare subiect energetic. Este o nișă relativă și vulnerabilă așa precum ne ilustrează experiența Uniunii Svietice, se mizează pe componenta de materii prime în comerțul mondial și acest fapt prezintă statul rus ca fiind vulnerabil la impulsurile externe. În același timp, calitatea de lider a Rusiei în sfera energetică poate fi contestată de alți actori. În anul 2006 o bancă rusească a încercat să achiziționeze pachetul de acțiuni a concernului din domeniul cosmosului și a aviației –EADS, iar inițiativa i-a fost respinsă. Prin urmare, partenerii occidentali au demonstrat că se opun și nu vor să accepte ca Rusia să intre pe piața tehnologiilor avansate a statelor dezvoltate. Se impune ca Rusia să-și construiască un complex propriu în sfera tehnologiilor avansate. Obiective similare trebuie să-și stabilească fiecare stat din spațiul postsovietic. Numai că oportunitățile sunt extrem de limitate. De aceea se cer a fi depuse eforturi comune în vederea dezvoltării inovaționale, care ar reprezenta un îndem la trezire atunci când se va cere crearea unui spațiu eurasiatic unic în sfera științei și educației.   

Cultură și religie. Cei circa 70 de ani de existență comună în cadrul unui singur stat au contribuit la formarea unei mentalități apropiate a popoarelor care au trăit în URSS. Cu toate că există diferențe religioase și culturale, în general fundalul cultural și al interacțiunilor religioase este unul favorabil în spațiul postsovietic.

Armata. Acea necesitate stringentă de coordonare a eforturilor pentru o construcție militară a demonstrat că a existat o dezvoltare plină de succes în cadrul proceselor integraționiste ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, dar, concomitent, am observat că cooperarea militară reprezintă cea mai avansată sferă care este capabilă să aprofundeze procesul de formare a statului unic Rusia-Bielorusia.

Constrâns de mari giganți militari ai lumii contemporane- NATO și China- spațiul eurasiatic este impus să caute soluții de capabilizare și de apărare în raport cu lumea din jur.  Până și Rusia, care rămâne în cuantificările militare, în mare parte datorită potențialului de rachete nucleare, o putere militară mondială, în viitorul apropiat îi va fi greu să facă față situației de pe arena internațională, ca urmare a diminuării resurselor de mobilizare pe care le-a avut URSS-ul, a tehnicii militare degradante și învechite, o moștenire sovietică. Cea mai optimă variantă poate fi cea de constituire a unui sistem integrat de apărare, o standartizare unică în cazul pregătirii militare, un singur complex de apărare.

Politica externă. În contextul în care s-a configurat o puternică influență a Rusiei în relațiile internaționale, totuși statul rus  rămâne un jucător de nivelul secundar, care cedează în fața Uniunii Europene și a Statelor Unite, potrivit factorului de impact. Alte state din spațiul postsovietic își promovează independența în sistemul relațiilor internaționale și optează pentru principiul de „suzeranitate”. Georgia și Țările Baltice. Până și Ucraina, cel mai important stat din spațiul postsovietic, este obligată să oscileze între UE, NATO și Rusia, atunci când aspiră să aibă un sprijin geopolitic în perspectiva de emancipare și dezvoltare ca stat.

Formarea Uniunii Eurasiatice reprezintă singura variantă în cadrul căreia țările mici din spațiul postsovietic sunt în stare să exercite o anumită influență asupra construcției sistemului mondial, prin intermediul calității sale de subiect a unei mari formațiuni geopolitice. În caz contrar acestea se vor exprima ca niște obiecte geopolitice, extrem de atractive pentru alte state.

Numai Moldova și, într-o perspectivă îndepărtată, Bielorusia, pot prezenta interes ca noi membri pentru o uniune geopolitică precum este Uniunea Europeană. Ucraina reprezintă o formațiune statală foarte mare și i-ar provoca pe liderii tradiționali ai UE- Franța, Germania și Marea Britanie. De aceea cea mai probabilă formă de aderare a Ucrainei la structurile euroatlantice se poate manifesta prin inițierea de diverse formule de aprofundare a parteneriatului, dar, în nici un caz nu i se va oferi calitatea de membru al UE. Cazul de aderare a Ucrainei la UE este analogic cu cel al Turciei. Chestiunea legată de o eventuală aderare la NATO a Ucrainei o lăsăm după punctele de suspensie…

Per ansamblu, sunt evidente avantajele de care poate beneficia Rusia în cazul integrării spațiului eurasiatic. Numai o agendă integraționistă îi oferă șanse Rusiei să aibă rolul de lider mondial și să devină o „superputere”în secolul XXI.

Un proiect alternativ, care are numeroși adepți în cadrul elitei politice din Federația Rusă marșează pe ideea de menținere  a statutului de „mare putere”, fără ca să fie aprofundată integrarea spațiului postsovietic. Cu toate că este un proiect atractiv, fiindcă include probabilitatea ca statul rus să aibă un comportament egoist în relație cu fostele  state sovietice și să oscileze în relație cu centrele de putere de pe mapamond, o atare abordare este una greșită. Este greșit să transferi, în mod mecanic, reprezentarea clasică de mare putere care a existat în realtățile secolului XVI-înc.sec. XX-lea în cea a secolului XXI-lea, în care discutăm despre o economie globalizată(…)

În general strategia de status-quo a Rusiei se prezintă ca fiind una perdantă. Această abordare poate să fie congelată la un anume nivel, inclusiv poate să fie congelată poziția în sistemul economic și geopolitic și menținute relațiile din lumea contemporană, dar nu îi oferă Rusiei o perspectivă strategică.

În condițiile secolului XXI statutul de „mare putere”în fapt poate determina o stare de tranziție, ce poate urca la statutul de ”superputere”, în contextul edificării unor construcții proprii sau în baza cooperativelor comercial-economice și a alianțelor militare. Un scenariu alternativ propune diminuarea statutului de ”mare putere” și îmbrățișarea statutului de „putere regională”, care în condițiile unui mediu extern agresiv, în care se află Rusia, mai degrabă sau mai târziu, va conduce la renunțarea statutului de țară nucleară și va pierde din teritoriile sale sau va pierde propria statalitate”.

În loc de concluzii

Sincer, ne-am propus să abordăm subiectul Rusia ca proiect geopolitic în contextul actual pentru a elucida „eternele” opinii legate de lumea în care existăm și ne pronunțăm ca ființe cognitive.

Formula Uniunii Eurasiatice rămâne deschisă până astăzi și reprezintă un model complicat. Uniunea Eurasiatică, pentru care pleda președintele Vladimir Putin, nu s-a conturat nici până astăzi, iar timpul joacă în detrimentul Moscovei.

Strategul Serghei Karaganov, în contextul anexării de către Rusia a peninsulei Crimeea afirmase că lumea se află într-o profundă schimbare și jocul legat de noua ordine globală este unul foarte complicat. Rusia, se afla în grafic, dar avertiza Karaganov că poate pierde totul, inclusiv statalitatea.

Serghei Karaganov anunța anul trecut că Rusia își joacă ultima carte în procesul de reconstrucție a ordinii globale, iar în cazul în care nu va reuși să țină piept impulsurilor geopolitice din lume atunci soarta statului rus poate fi una tragică. Acum un an, Serghei Karaganov avansa un proiect geopolitic de ”Uniune Eurasiatică”, în care Chinei i se rezervase rolul de lider al spațiului eurasiatic, pe când Rusiei i se rezervase rolul de lider formal.  Or, China este considerată de majoritatea școlilor șeopolitice din Federația Rusă, dar și din spațiul occidental, ca reprezentând o puternică amenințare, care deja exercită presiuni asupra statului rus.

Rusia a optat pentru cel de-al doilea scenariu- de menținere a status-quo-ului, care este unul periculos, conform percepțiilor experților de la Institutul de Strategii Economice din Federația Rusă.

 Înțelegem de ce Ucraina reprezintă o piesă sensibilă pentru Federația Rusă și de ce s-a insistat pe măsuri coercitive în raport cu statul ucrainean. Fără includerea Ucrainei în proiectul eurasiatic nu se poate vorbi despre un rol special și un statut de „superputere” a Rusiei.

Ca urmare a evenimentelor din Ucraina, a sancțiunilor economice, a declinului economic și a izolării pe arena internațională, Rusia trebuie să-și reevalueze strategiile și să opteze pentru o nouă agendă geopolitică, în contextul în care a împărătășit o abordare a ”partajării geopolitice” și de re-echilibrare a puterilor geopolitice .

În G-8 Rusia a fost legată de spațiul postsovietic și de un nou actor care are puterea să constituie o uniune economico-politică. Rusia a eșuat în proiectul de constituire a unei importante uniuni economico-politice și timpul joacă împotriva ei relansarea unui nou tip de proiect eurasiatic sau de altă factură.

O întrebare firească care se impune în actualele coordonate geopolitice constă în faptul dacă Rusia poate să reintre în „concertul marilor puteri” sau deja s-a resemnat cu alura de „mare putere”(desprinsă din secolul XIX – înc.sec.XX), în care doar armele vorbesc și dictează pacea.

Chestiunea rusă există un meci al revanșei geopolitice? Matricea strategică
Matricea strategică

Be the first to comment

Leave a Reply