Arabia Saudită execută un lider religios șiit – reacții

Sheikh Nimr al-Nimr Arabia Saudită

Uniunea Europeană își exprimă îngrijorarea în urma executării liderului religios șiit Nimr Baqer al-Nimr de către Arabia Saudită, transmite AFP.

„Cazul șeicului Nimr al-Nimr ridică serioase îngrijorări privind libertate de expresie și respectarea drepturilor civile și politice fundamentale, care trebuie menținute în toate cazurile, inclusiv în cadrul luptei împotriva terorismului. Acest caz are potențialul de a inflama și mai mult tensiunile sectare care au produs deja multe daune în regiune, cu consecințe periculoase.”, a declarat șefa diplomației europene, Federica Mogherini.

Uniunea Europeană lansează un apel către regatul saudit pentru a promova reconcilierea între comunități  și solicită tuturor părților să dea dovadă de reținere și de responsabilitate.

În același timp, Franța a făcut apel la responsabilii din Orientul Mijlociu ‘să facă tot posibilul pentru a evita exacerbarea tensiunilor sectare și religioase’ în regiune.

Franța ‘deplânge profund execuția, sâmbătă, în Arabia Saudită, a 47 de persoane, între care un lider religios șiit’, a declarat Ministerul francez de Externe într-un comunicat, subliniind că Parisul se opune ‘pedepsei cu moartea, în toate locurile și în toate circumstanțele’.

Arabia Saudită a executat, la data de 2 ianuarie 2016, 47 de persoane condamnate pentru terorism, între care și clericul șiit Nimr al-Nimr.

Execuția a provocat indignare în lumea șiită, în special în Iran, care a avertizat Riadul că va plăti scump această moarte. Însărcinatul cu afaceri al Arabiei Saudite a fost convocat la Ministerul de Externe de la Teheran pentru a-i fi remisă o notă de protest.

Într-un discurs retransmis de canalul Hezbollah, Al-Manar, șeful Hezbollah Hassan Nasrallah a declarat că moartea șeicului Nimr al-Nimr, figură proeminentă care s-a opus regimului saudit, ‘dezvăluie adevărata față a Arabiei Saudite, o față despotică, criminală și teroristă’.

Date biografice

Născut în provincia majoritar șiită Ash Sharqiyah (Provincia de Est), cea mai extinsă din Arabia Saudită și de unde provine majoritatea petrolului din această țară, Al-Nimr s-a mutat în 1980 în Iran, unde a rămas aproape 10 ani pentru a studia islamul șiit. Întors în Arabia Saudită, a devenit popular printre coreligionari datorită discursurilor sale înflăcărate în care acuza guvernul sunnit de discriminare împotriva minorității șiite din țară. Al-Nimr a cerut drepturi sporite pentru minoritatea șiită, care reprezintă circa 15% din populația saudită, majoritar sunnită.

Șeicul Al-Nimr a susținut protestele antiguvernamentale din 2011 din Provincia de Est, inspirat de revoltele populare din Orientul Mijlociu, cunoscute sub numele de Primăvara Arabă.

A fost arestat de câteva ori pentru activismul său antiguvernamental. Ultima sa arestare, în 2012, s-a soldat cu proteste violente în orașul său natal, Qatif.

În 2014, un tribunal saudit l-a condamnat la moarte pe Al-Nimr, acesta fiind acuzat de nesupunere față de conducătorul țării și de incitare la conflict religios. 

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply