Editor's Choice

Ziua Naţională a României: ceremonie oficială la Bucureşti de 1 decembrie

Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa marți, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti. Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns. De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
[Citește]

Cultură

Intell News recomandă: Salonul Național de Artă Contemporană@SNAC 2020

Uniunea Artiștilor Plastici din România organizează Salonul Național de Artă Contemporană – SNAC 2020. Intell News România este partener media permanent al Uniunii Artiștilor Plastici din România, așadar avem plăcerea să vă prezentăm cele mai noi informaţii despre singura organizaţie profesională a artiştilor plastici şi evident singura Uniune. V-am prezentat dealtfel Salonul Național de Artă Contemporană – SNAC de la reluarea lui, în 2018: Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) – Centenar 2018. VĂ PREZENTĂM afișele pentru toate secțiunile SNAC 2020:arte decorative, artă plastică religioasă și restaurare, grafică, pictură, sculptură, precum şi locațiile acestora. [Citește]

Cultură

Intell News prezintă lista artiștilor selectați la Salonul Național de Artă Contemporană 2020

Intell News România este partener media permanent al Uniunii Artiștilor Plastici din România, așadar avem plăcerea să vă prezentăm cele mai noi informaţii despre singura organizaţie profesională a artiştilor plastici şi evident singura Uniune. Azi din nou despre Salonul Național de Artă Contemporană – 2020: lista artiștilor selectați şi predarea lucrărilor. [Citește]

Breaking News

Breaking News: Președintele Klaus Iohannis anunță noi restricții în România pentru stoparea pandemiei de COVID-19

Intell News vă prezintă pe larg declarațiile susținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la începutul ședinței de Guvern din 5 noiembrie 2020. Președintele a anunțat noi restricții, care vor intra în vigoare luni, 9 noiembrie 2020. Printre aceastea sunt restricționarea circulației pe timpul nopții, trecerea la telemuncă peste tot unde este posibil, interzicerea petrecerilor, masca obligatorie în spațiile publice închise sau deschise, închiderea magazinelor cel târziu la ora 21:00, precum și închiderea târgurilor şi a pieţelor. Echipa editorială a Intell News, 6 noiembrie 2020. Servim PATRIA! [Citește]

Cultură

Artă Plastică Contemporană din România (a II-a ediție) la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Expoziția itinerantă „Artă plastică contemporană din România” a ajuns în octombrie 2020 la a doua ediție, după succesul pe deplin meritat al primei ediții. Am ajuns la a doua etapă din ediția a II-a a expoziției itinerante: „Artă Plastică Contemporană din România”, acum la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Curatori: Ami Vasilescu și Horia Gherghina. Vernisajul expoziției se va desfășura în curtea Palatului Magna Curia, marți, 3 noiembrie 2020, ora 12:30. [Citește]

Cultură

Intell News recomandă Salonul Național de Artă Contemporană 2020: eveniment al UAP din România

Intell News România este partener media permanent al Uniunii Artiștilor Plastici din România, așadar avem plăcerea să vă prezentăm cele mai noi informaţii despre singura organizaţie profesională a artiştilor plastici şi evident singura Uniune. Azi despre Salonul Național de Artă Contemporană – 2020: etapa premergătoare ”Open Call”, selecția lucrărilor. [Citește]

Cultură

Intell News recomandă: Artă plastică contemporană din România la a doua ediție

Expoziția itinerantă „Artă plastică contemporană din România” a ajuns în octombrie 2020 la a doua ediție, după succesul pe deplin meritat al primei ediții, derulată pe parcursul a 8 luni și având 6 etape. Acum totul a început în forță, la Muzeul Castelul Corvinilor din Hunedoara, pe 19 octombrie, chiar de ziua mea, așadar am o dublă satisfacție: particip ca artist expozant, scriu pentru doi parteneri media ai evenimentului: Intell News și Ultima Oră. Un eveniment nou, iar acum, la începutul lui, îi voi enumera pe cei 55 de artiști participanți, majoritatea fiind membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România din filialele bucureștene și teritoriale, dintre care 6 membri AFAPRR- Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România, filiala căreia îi aparțin ca artist. În deschidere: domnul Sorin Tincu, arheolog, directorul Castelului Corvinilor din Hunedoara. Curatorii expoziției: Ami Vasilescu și Horia Gherghina. [Citește]

Cultură

Intell News recomandă: Sărbătoarea Breslei 2020 la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

La Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică, 18 octombrie 2020, în ziua praznicului Sf. Apostol și Evanghelist Luca, patronul şi ocrotitorul tuturor artiștilor vizuali, deschiderea evenimentului cultural ” Sărbătoarea Breslei ” 2020, organizat de Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România: AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România. La Biserica Timişeni-Gorj, din incinta Muzeului, a avut loc slujba de pomenire a artiștilor și criticilor de artă, trecuți la cele veșnice. Vernisajul expoziției s-a făcut în condițiile impuse de către autorități pe timpul pandemiei, având în vedere măsurile de prevenție COVID 19, tot la Biserica Timişeni-Gorj. Expoziția poate fi vizitată în perioada 18 octombrie – 18 noiembrie 2020, la Sala „Gheorghe Focșa” a Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – Șos. Kiseleff nr. 28, sector 1, București.
[Citește]