Președintele României: Comunicat de presă

președintele Klaus Iohannis
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa duminică, 29 noiembrie a.c., la Summitul Uniunea Europeană – Turcia

29 noiembrie 2015 (www.presidency.ro) – Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa duminică, 29 noiembrie a.c., la Summitul Uniunea Europeană – Turcia, care se va desfăşura la Bruxelles şi la cea de-a XXI-a Conferinţă a Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, care va avea loc luni, 30 noiembrie a.c., la Paris.

Summitul de la Bruxelles are ca obiectiv consolidarea relaţiilor pe multiple planuri dintre Uniunea Europeană şi Turcia. Vor fi dezbătute cu prioritate aspecte legate de domeniul migraţiei, unde Turcia joacă un rol foarte important în controlul fluxurilor migratorii către Uniune. Vor mai fi abordate teme legate de procesul de negociere a aderării Turciei la Uniunea Europeană, precum şi procesul de liberalizare a regimului de vize al Uniunii pentru cetăţenii turci.

La deschiderea Conferinţei Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice vor lua parte şefi de stat şi guvern din peste 145 de ţări. Miza principală a conferinţei, care se va desfăşura la Paris, în perioada 30 noiembrie – 11 decembrie, o reprezintă adoptarea unui nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice, care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic şi aplicabil tuturor statelor începând cu 1 ianuarie 2021. Noul acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice ar urma să încorporeze un set de reguli ambiţioase şi obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră şi să fie în linie cu ultimele descoperiri ştiinţifice şi tehnologice.

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles

Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania