Valul Soros matura Europa

Valul George Soros matura EuropaDe ceva vreme miliardarul american George Soros simte nevoia să intervină in spatiul public pentru a ne lămuri pe noi, profanii, ce urmează să se întâmple prin lume.

Soros își exprimă tot mai frecvent opiniile si prognozele cu privire la problemele politice, economice și monetare de actualitate, dând interviuri pertinente.

Astfel, de la dumnealui am aflat de efectele Brexit, de creșterea prețului aurului, de criza ce ne asteapta, de dezintegrarea UE, de faptul că și alte state, precum Italia, sunt pândite de un next EXIT s.a.m.d. si, pe zi ce trece, vedem cum previziunile dumnealui se materializează.

Catalogat ca fiind printre cei mai bogați oameni din lume, cu o avere în valoare de peste 20 miliarde dolari , Soros este unul dintre globaliștii de stânga cei mai influenți de pe planetă și imaginea publică a dinastiei bancare  a familiei Rothschild. Ca cel mai mare contribuitor său de campanie, Soros este în primul rând responsabil pentru alegerea lui Barack Hussein Obama la Casa Albă , în 2008.

George Soros a recunoscut ca el a orchestrat loviturile de stat din Slovacia si Croatia, el a fost primul instigator din spatele razboaielor din fosta Iugoslavie si a ajutat la inabusirea Revolutiei Trandafirilor din Georgia, ca tot el ar fi in spatele revoluțiilor colorate (portocalii), precum cea din Ucraina.

Când Soros vizeaza o țară pentru o ”schimbare de regim“, el începe prin crearea unui guvern din umbră gata să-și asume puterea atunci când se ivește ocazia .

Așa cum a făcut în zeci de alte țări , în special în Europa de Est în ultimele două decenii , Soros a “investit” sute de milioane de dolari în organizații non-guvernamentale (ONG-uri) , aparent pentru a le ajuta în transformarea țării lor într-o societate ” deschisa ” și ”democratică”.

Acum, domnul Soros, de al cărui nume este legat și Panama Papers, dar și multe care nu mai sunt de mult oculte, decretează într-un interviu pentru Project Syndicate că Liderii europeni trebuie să recunoască că UE este în pragul colapsului.

Planul este croit, iar domnul Soros, devenit un soi de Oracol mondial, ne prezintă într-un ambalaj frumos viitorul proiectat în laboratoarele sale. Ca o paranteza, si lui Silviu Brucan, care s-a întreținut in 1990 la sediul Grupului de Dialog Social cu miliardarul american, i-au plăcut previziunile, devenind acel Oracol din Damaroaia, care a „magulit” poporul roman cu sintagma STUPID PEOPLE.

Dar să lasam trecutul si sa dovedim istetime observand că toate noile partide apărute în țările din Sudul Europei: Syriza în Grecia, Podemos în Spania, Movimente 5 Stelle în Italia sunt partide progresiste internaționalist-ateiste, partide susținute de progresiștii aflați la putere în Statele Unite. Scopul final este crearea unei majorități progresiste neomarxiste, majoritare în Europa, care să preia controlul asupra Uniunii Europene.

Și să mai observăm ceva: toate mișcările de inspiratie de gen aduc la putere FEMEIA. Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă, câștigătoarele Movimente 5 Stelle în localele din Italia, chiar și Theresa May, noul prim-ministru al Marii Britanii, care va conduce Brexitul „cu succes” este o emanație din aceeași gamă. Și asta pentru ca feminismul este încurajat si promovat in noua ordine adusa de valul Soros, fiind considerat trecerea la următorul nivel al jocului mondial.

”Dacă a existat vreodată un om căruia i s-ar potrivi stereotipul de iudeo – plutocratic bolșevic mondial sionist conspirator , acesta sunt eu …” ar fi spus George Soros pentru Sydney Morning Herald în timpul unui interviu publicat la 15 noiembrie 1997.

Si nu avem decat sa il credem pe cuvant deocamdata, pentru ca efectele actiunilor lui sunt deja vizibile cu ochiul liber.

loading...