Jocul Rusiei în Orientul Mijlociu

Rusia Orientul Mijlociu

Tactica retragerii efectivelor militare rusești din Siria urmează un tipar folosit cu succes și cu alte ocazii, cel mai recent în Ucraina. Scenariul rus presupune o intervenție de forță, cu desconsiderarea protestelor altor puteri, restabilirea puterii aliaților Rusiei și conferirea Rusiei un rol de arbitru regional. Apoi, odată răsturnată situația militară, se inițiază o fază a deschiderii neașteptate pentru o soluție negociată. Occidentul acceptă aproape recunoscător și Rusia își atinge obiectivele.

Similar au decurs lucrurile în Siria. Președinele Assad, aliatul Rusiei, a încercat fără succes să elimine celelalte forțe care încercau să preia controlul asupra statului sirian. Când situația devenea dezechibrată, cu riscul ca Assad să fie învins sau să rămînă izolat într-o zonă de putere foarte restrînsă, Rusia a intervenit în forță. Un contingent militar rus, compus aproape exclusiv din forțe aeriene, a intrat în Siria. În următoarele șase luni, forța aeriană rusă a atacat sistematic pozițiile forțelor ostile lui Assad. Trupele lui Assad au înaintat prin breșele create de aviația militară rusă și au re-cucerit poziții și teritorii cheie. Când situația militară și politică s-a reechilibrat și Assad a recâștigat autoritatea pierdută, Rusia a trecut la faza a doua.

Și anume, Vladimir Putin a anunțat că Rusia își retrage efectivele și e pregătită să participe la negocieri. Practic, negocierile pornesc de la o situație complet nouă: cu reprezentarea lui Assad la masă, fără condiția îndepărtării acestuia din fruntea statului, la care Occidentul anunțase repetat că nu va renunța, și cu puterea rusă instalată ferm ca arbitru în zonă.

Alte detalii omise de dragul încheierii unui acord cât mai rapid, spun că organizația teroristă Stat Islamic e intactă, pentru că Rusia a avut treabă doar cu adversarii de primă linie ai lui Assad și că Rusia e în situația de a reveni oricând – „în cîteva ore”, așa cum Vladimir Putin a avut grijă să reamintească imediat.

În plus, apariția pe frontiera turcă a unui stat kurd care grupează teritorii din Siria și Irak pare iminentă și va fi, sigur, protejată de Rusia care a folosit constant cartea kurdă pentru a ține în șah celalată putere majoră în zonă, Turcia. Cel mai important efect e, însă, instalarea Rusiei ca mare arbitru în Orientul Mijlociu, pe locul lăsat liber de ezitările și jumătățile de măsură ale administrației Obama.

Pornind de la aceste date, negocierile de la Geneva au toate șansele să repete scenariul cunoscut. Ele se vor prelungi și, dacă vor intra în criză, vor fi urmate de un nou pressing militar rusesc. În cele din urmă, cu sau fără un nou efort de convingere din partea Rusiei, e foarte posibil ca negocierile să se încheie cu recunoașterea de facto a regimului Assad. Rusia își va atinge obiectivele și va îngheța situația. Assad însuși ar putea fi sacrificat, în cazul în care Rusia nu îl mai găsește util sau începe un nou scenariu cîștigător.

Jocul Rusiei în criza siriană nu e nici nou, nici neobișnuit. E politică de forță în sensul clasic. Dacă situația de acum se perpetuează, asistăm la un al doilea eșec al puterilor occidentale, după Ucraina. De data asta, însă, nu mai e vorba de o acțiune în așa-zisa zonă de influență naturală a Rusiei, ci în Orientul Mijlociu, un teatru politico-militar vital Occidentului. Un secol de influență și regie occidentală în Orientul Mijlociu se încheie cu consecințe negative și, în mare parte, încă imprevizibile, pentru lumea occidentală.

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles

Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply