Intell News recomandă: evenimentele lunii decembrie pe simezele Capitalei

Palatul CEC(fragment), București, Calea Victoriei nr. 13, fotografie de Claudiu Victor Gheorghiu, iunie 2016

 

 

Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News (al căror Senior Editor sunt) recomandă aceste evenimente in Bucuresti, unele au ca parteneri media cele două trusturi de presă, altele nu; unele sunt deja in desfăsurare, altele se vor deschide in aceste zile. Despre alte expozitii pot scrie si altii, evident că selectia realizată de mine este subiectivă, imi asum deci responsabilitatea de coordonator al paginilor de Cultură, apartinând organelor de presă deja mentionate.

 

Premiile pentru Artă Religioasă și Restaurare 2017 și Expozitia de Iarnă a Asociației Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România, Galeria 2 Art

 

Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România : AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România organizează în parteneriat cu Primaria Sectorului 2 al Municipiului București decernarea Premiilor AFAPRR pentru Artă Religioasă și Restaurare. Evenimentul va avea loc luni,  18 decembrie, orele 17, la Galeria 2 Art, situată la parterul Primăriei Sectorului 2. Totodată cu festivitatea de premiere va fi vernisată și Expozitia de Iarnă a AFAPRR în cadrul Galeriei 2 Art a Centrului Cultural Mihai Eminescu.

Curator: Răzvan Ionut Cirică.

Parteneri: Galeria EriCris Art, Bucuresti, Fundatia pentru Dezvoltare Locala si Regionala (FDLR), Piața de Artă, Atelierele Domnești.

Parteneri media: Jurnalul Bucurestiului, Intell News, artportfolio.ro, TRINITAS TV, Televiziunea online Senso TV, Radio România Cultural, Radio Romania International.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 18 – 29 decembrie între orele 9,00 -17,00, la Galeria 2 Art, situată la parterul Primăriei Sectorului 2 din strada Chiristigiilor nr. 11-13.

 

 

 

Evenimentul WINTERART,  co-organizator: Uniunea Artiștilor Plastici din România

Comunicat de presă

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă invită să participați la proiectul WINTERART, care se va desfășura în perioada 14 decembrie 2017 – 7 ianuarie 2018.

Evenimentul de deschidere al proiectului este vernisajul expoziţiei WINTERART – la Galeria CAV, Centrul Artelor Vizuale – parter și etaj, str. Biserica Enei nr.16, București, pe data de 15 decembrie, la ora 18.00.

În Galeria SIMEZA – Bd. Gh. Magheru nr. 20, București va avea loc o serie de trei evenimente cu titlul Prezentare de Artist, care au ca scop aducerea în faţa publicului a trei nume importante din arta vizuală românească.

– Prezentare artist, Dan Erceanu – 18.12.2017, ora 18.00, Galeria SIMEZA – Bd. Ghe. Magheru nr. 20, București – artist grafician cu o îndelungată carieră în domeniul vizual, participant la Bienala de la Veneția în anii‘80, câștigător a numeroase premii internaționale, organizator de manifestări culturale în anii ’70, ’80.

– Prezentare artist, Marilena Preda Sânc, prof. univ. dr. la U.N.A. București – 18.12.2017, ora 17.00, Galeria SIMEZA – Bd. Ghe. Magheru nr.20, București – artist vizual și profesor la U.N.A. București cu o importantă activitate culturală în plan național și internațional, va prezenta demersul său artistic în context actual cât și participarea de anul acesta în cadrul Târgului Internațional Artissima de la Torino, unde Galeria EASTWARDS PROSPECTUS a participat la secţiunea Back to the Future, cu lucrări de Marilena Preda Sânc din anii ’80 şi a obţinut menţiunea specială a juriului.

– Prezentare artist, Marian Zidaru – 18.12.2017, ora 19.00, Galeria SIMEZA – Bd. Ghe. Magheru nr.20, București – sculptor cu o cunoscută activitate în domeniul artistic și spiritual, organizator al unui centru de rezidență “Ferma de artă” în Bucovina, a unui atelier și spațiu de expunere pilot la Combinatul Fondului Plastic București, va prezenta tendințe și direcții în sculptura contemporană românească, pornind de la propria operă.

 

Proiectul WINTERART doreşte să dezvolte o legătură între artişti profesioniști, cadre universitare şi tânăra generaţie. În acest context se vor organiza 3 conferinţe, susţinute de cadre universitare de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, pe teme atent selectate. Aceste teme sunt legate de rolul artei în societate şi de folosirea tehnicilor moderne de lucru, cu precădere a tehnicilor digitale. Conferinţele oferă tinerilor şansa de a înţelege multitudinea de domenii de manifestare în cadrul domeniului artelor vizuale şi posibilităţile reale de dezvoltare profesională pe care aceştia le au.

19.12.2017, ora 19.00 – Conferința “Grafica digitală, impact în domeniul publicitar de interes public” – Galeria CAV, Centrul Artelor Vizuale – parter și etaj, str. Biserica Enei nr.16 – lector univ. dr. la U.N.A. București, Ovidiu Croitoru

20.12.2017, ora 19.00 – Conferința “Tehnici contemporane ale graficii folosite pentru o bună diseminare a informației privind interesul public local” – Galeria CAV, Centrul Artelor Vizuale – parter și etaj, str. Biserica Enei nr.16 – lector univ. dr.la U.N.A. București, Carmen Apetrei.

21.12.2017, ora 19.00 – Conferința dialog “Artistul în slujba cetății” – Galeria CAV, Centrul Artelor Vizuale – parter și etaj, str. Biserica Enei nr.16 – profesor univ. dr. la U.N.A. București, Ruxandra Demetrescu, conf. univ. dr. la U.N.A. București, Darie Dup.

La Galeria 15 Design Hanul cu Tei București vor fi prezentate în cadrul unei expoziții obiecte de design contemporan care vor familiariza publicul cu tendințele și curentele prezente în designul românesc actual.

 

Proiect organizat de: Primăriei Capitalei prin ARCUB

Co-organizator: Uniunea Artiștilor Plastici din România

Parteneri: UNArte – Universitatea Națională de Arte București, Goethe Institut, TVR – Emisiunea în limba maghiară, Fundația Rațiu, AMPT – Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

 

 

 

“Intâlnire cu presa” la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”

Invitaţie de presă

 

“ Muzeul Naţional al Satului vă invită luni, 18 decembrie, ora 11.30, la o întâlnire cu unul dintre meşterii care a avut anul acesta şansa să stea de vorbă atât cu prinţul Charles, cât şi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pe aleile celui mai vizitat muzeu din ţară. Opincarul  Alexandru Ilinca vă va povesti ce anume i-a interesat pe cei doi înalţi oaspeţi şi cum au primit darul oferit de el.

Cele două prestigioase vizite se înscriu într-un şir lung de evenimente importante ale acestui an, pe care, de asemenea vrem să vi le prezentăm, mai ales în contextul în care ctitoria regală Muzeul Naţional al Satului a avut anul acesta peste 800.000 de vizitatori. Reţeta acestui succes o veţi afla de la managerul muzeului, conf. univ. dr. Paula Popoiu, care vă va împărtăşi şi unul dintre momentele emoţionante ale ultimilor ani: întâlnirea cu Regele Mihai I şi Regina Ana.

Nu vom uita însă că suntem în preajma Centenarului Marii Uniri şi vom vorbi şi despre proiectele anului viitor.

La finalul întâlnirii, vom asculta împreună un recital de colinde.

Vă aşteptăm cu drag !”

Cristina Liberis,           Biroul de presă-Muzeul Naţional al Satului

 

Notă: Am participat anii trecuti cu drag la acest eveniment, găzduit de unul dintre cele mai iubite , vizitate si apreciate muzee ale Bucurestiului: Agentia de presă Intell News si ziarul Jurnalul Bucurestiului au plăcerea să fie parteneri media cu Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” din martie 2016, Muzeul fiind si un partener traditional al AFAPRR a Uniunii Artiștilor Plastici din România : Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România, al cărui membru sunt si eu. In acest context, imi exprim regretul că in acest an nu voi putea fi la evenimentul de la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”(poate doar dacă as fi clonat sau as avea o sosie!!!), data coincide cu evenimentul filialei noastre, recte decernarea Premiilor pentru Artă Religioasă și Restaurare 2017 si inaugurarea expozitiei de Iarnă a AFAPRR, ambele la galeria 2 Art. Dacă ar trebui vreodată să aleg intre artă si presă culturală, prima ar fi mereu 100% singura optiune. Multumesc pentru intelegere.

 

 

 

Expoziţia de pictură: „Prolog, decembrie, 2017”, Galeria Romană

 

În prag de Sărbători, continuând tradiția din fiecare an, Galeria Romană organizează o nouă expoziție a Grupului Prolog. Alături de membrii grupului: Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paştina, Ion Grigorescu, Christian Paraschiv, Matei Lăzărescu, Mihai Sârbulescu, Valentin Scărlătescu, vor expune și câțiva prieteni invitați: Cristian Diţoiu, Dan Mohanu, Marius Pandele, Andrei Rosetti şi Bogdan Vlăduţă. Această primă manifestare plastică a grupului, după trecerea la Domnul a pictorului Paul Gherasim, propune o selecție de lucrări mai vechi și mai noi din creația acestor pictori.

Deschiderea expoziției PROLOG a avut loc pe data de 12 decembrie, ora 19.00, la Galeria Romană, Bd. Lascăr Catargiu, nr. 1, sector 1, Piața Romană şi este deschisă în perioada 12 decembrie 2017 – 30 ianuarie 2018.

Program de vizitare: luni-vineri: 10:00-18:00; sâmbătă: 10:00-15:00

 

Parteneri: Catena pentru artă, Asociaţia Culturală Atelierele de Creaţie Pangratti.

Parteneri media: Evenimentul Zilei, Senso Tv, Jurnalul Bucureştiului, Intell News, Modernism, Agenţia pentru Carte.

Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News au plăcerea să fie parteneri media ai Galeriei Romană.

 

 

ADDÉNDA 24 decembrie 2017

 

În prag de Sărbători,  Galeria Romană ne propune un nou concept: expozitie in expozitie. In cadrul expoziţiei „Prolog, decembrie, 2017”, deja deschisă si evident recomandată de Intell News, pe care o puteti vizita până pe 30 ianuarie 2018, s-a vernisat si expozitia ” Nicodim(I)”  pe 22 decembrie. Aceasta va rămâne  deschisă  până pe 9 ianuarie 2018, iar lucrările expuse sunt alese pentru a ilustra legătura dintre membri familiei Nicodim(  Ion Nicodim, Ariana Nicodim şi Ilinca Nicodim): obiecte de design, lucrări de artă plastică, minitextile şi altele, toate realizate cu gândul la el, la Ion Nicodim şi ca dedicaţie pentru dumnealui.

 

 

 

Expozitia Dan  Băncilă, Galeria Senso

Joi, 7 decembrie 2017, a avut loc la Galeria de Artă Senso (Bd. Unirii nr. 15, București) vernisajul expoziţiei Dan  Băncilă, un artist foarte cunoscut si apreciat pentru operele sale realizate în sticlă, cristal și bronz. ”Bronzul se aliaza extraordinar de bine cu limpezimea cristalului” – spunea artistul despre lucrarile sale. Dan Băncilă este nume consacrat în domeniul prelucrării sticlei, cu o carieră artistică remarcabilă în care a experimentat tot ce poate oferi mai frumos acest material transparent și colorat.

Expozitia Dan  Băncilă poate fi vizitată la Galeria SENSO, în perioada 7 decembrie 2017 –  19 ianuarie 2018, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00 și sâmbăta între orele 12.00 -18.00.

 Acest eveniment este realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă, sponsor al tuturor evenimentelor găzduite de Galeria Senso.

Dan  Băncilă s-a născut pe 7 octombrie 1943, la București. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, promoţia 1969, clasa profesorilor Zoe Băicoianu și Ion Popescu-Negreni. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Din 1974, artistul a fost recompensat în țară și străinătate cu numeroase premii și distincții pentru talentul și activitatea sa prodigioasă, cele mai importante fiind  “Ordinul Cultural de merit în grad de Comandor al Artelor Plastice” (2001), dar și cu titlul de Personalitatea Anului 2008 în Arte Decorative.

Vă invit să vizionaţi şi filmul SENSO TV dedicat artistului și realizat în atelierul său:

https://www.sensoarte.ro/Clipa-de-arta-8484/mister-si-frumusete-in-lucrarile-artistului-dan-bancila/

 

Acest eveniment încheie seria manifestărilor de succes găzduite de Galeria Senso de la începutul anului: expoziţiile ”Trei ipostaze stilistice… Anca Boeriu, Ana Ruxandra Ilfoveanu și Letiția Oprișan”, ”De la sacrificiu la speranță” (Mihai Țopescu), ”Deprindere în metal şi sticlă” (Ileana Dana Marinescu), lansarea albumului ”tapiserie” al artistei Cela Neamțu, ”Junkyard Symphony” expoziţia de pictură a artistei Edith Torony și expoziţia de sticlă optică a lui Cătălin Hrimiuc.            În septembrie 2017, Galeria de Artă Senso din București a reprezentat România la cea de-a IV-a ediție a Târgului Internațional de Artă POSITIONS Berlin Art Fair din cadrul BERLIN ART WEEK din Germania, participând cu artiștii Edith Torony, Nicolae Moldovan și Ion Anghel. A participat şi la Târgul ART SAFARI 2017, unde a promovat lucrările artistei Ana Ştefania Andronic BUZU, tot atunci fiind lansat şi albumul de artă „#motion blur”, un proiect editorial realizat tot cu sprijinul fundaţiei FILDAS Art şi al Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă. În perioada 8  – 30 noiembrie 2017, în sălile Euphoria şi Symposium ale Bibliotecii Naționale, Galeria SENSO, CATENA pentru artă, Asociaţia Femeilor Creatoare în Arta Plastică din România şi FILDAS Art au organizat Expoziţia Internaţională a Femeilor Creatoare PODURI EUROPENE 2004 – 2017, “o manifestare ce și-a propus să evidențieze creativitatea feminină, de aleasă tradiție în ultimele două veacuri ale artelor românești”.

 

 

 

Grupaj de: Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului; afilieri: Visarta si Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România : AFAPRR, totodată consilier media si al Comitetului Director al AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România, 17 decembrie 2017

 

Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului

 

Despre Claudiu Victor Gheorghiu 132 Articles
My name is GHEORGHIU CLAUDIU VICTOR and I was born in October 1967 in Bucharest. In 1998 I took the master degree at University from Bucharest , the Faculty of History- universal old history section- with theme (CONSTANTIN the GREAT and CHRISTIANITY) at professor LIGIA BARZU. In 1991 I graduated Art School , PAINTING section with TITU DRAGUTESCU. I painted sacred pictures from 1990. I paint in technique tempera or tempera with egg on wood.During the period 1992-1994 I was managership at COLEUS modern art gallery . I am member of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union from 9th of April 2016, admitted by contest. I was member in Plastic Background(FP) belong Romanian Fine Arts Union (UAP) from 7th of December 2000, admitted by contest. From 25th of May 2015 I was elected Media advisor of the Steering Committee of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union. From 2014 I am member VISARTA(from March 31, 2017, I was elected in the Steering Committee of Visarta, during the period 2017-2022), the Romanian Visual Arts Copyright Collecting Society. I have 4th Personal Exhibitions with sacred art organized by UAP from Romania- Romanian Fine Arts Union in Bucharest (2001,2003,2004 at ArTei Gallery, 2007 at Galateea Gallery) and another at Silva Gallery in Busteni(2007-2008). I have also 2 Personal Exhibitions in Italy : I was Honor Guest, representing Romania, with sacred art, June 2003 at Pisa and in October 2006 ”The ICONS, sacred pictures in contemporary world” at Viadana(Mantua). I won some prizes in Italy and I participated, admitted by contest, at some art fairs and international exhibitions around the world, representing Romania: most of them in Italy, but also in France, Greece, Japan, Peru, South Korea, Switzerland. From May 2015 to January 2016 I was Contributing Editor at CULTURE (Fine Arts, Exhibitions, History, Religion) at the newspaper Jurnalul Bucurestiului. From 17th of January 2016 I was advanced Senior Editor at the same newspaper . From 1st of November 2015 to 31st of December 2016 I was Contributing Editor and Thematic Advisor at News Agency Lacasuri Ortodoxe and Press service LO News. From 1st of January 2016 I am Senior Editor at CULTURE at the Intell News: Global news, press and event analysis.

Be the first to comment

Leave a Reply