Grexit, Brexit, Whoexit?

Grexit, Brexit, WhoexitAcum câteva luni în urmă ilustrul politolog american Joseph Nye publica un articol semnal, prin care solicita Europei să-și reevalueze politicile și să devină unitară și puternică.

Până la momentul conflictului din Ucraina, Uniunea Europeană a reprezentat un etalon de organizare extra/suprastatală și de revigorare a interacțiunilor statale. Uniunea Europeană s-a extins șia cuprins mai multe state de pe continentul european. Modelul european a fost copiat la indigou de Federația Rusă care aspiră să reclădească vechea Uniune Sovietică, într-un format atractiv.

Noua realitate geopolitică care se conturează pe harta lumii este favorabilă Rusiei și Chinei, iar criza vulnerabilitățile Uniunii Europene Momentul cheie a crizei europene putem considera revoluția și războiul din Ucraina, anexarea Crimeei de către Federația Rusă și lipsa de reacție promptă a factorului decizional european. Uniunea Europeană a reliefat vulnerabilități în contextul procesului decizional. Mecanismul de adoptare a deciziilor în Uniune este unul supradimenionat și acestea trebuie să fie luate în ”consens”.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost văzută diferit comentatorii politici și mass-media în general. Pentru adepții istoricismului, rezultatele Brexitului au fost considerate o victorie a Rusiei, o dezintegrare inevitabilă a UE sau a Marii Britaniei, formarea ”celui de-al Patrulea Reich”, renașterea unui nou imperiu geopolitic / o hegemonie germană, o victorie americană care își subordonează Berlinul. Pentru proiectanții geopolitici, rezultatele Brexitului au anunțat o resetare a vechilor forme de exprimare a actorilor statali într-o organizare suprastatală și un apel pentru avansarea de noi proiecte geopolitice și civilizaționale.

Indiscutabil, Marea Britanie a fost și va rămâne o putere globală, acea ”the British Commonwealth” ce nu putea fi integrată într-o uniune de state, organizată într-un unic sistemic valoric.

Pe de altă parte, zona de comerț liber al Commonwealth-ului nu poate coexista concomitent cu zona comerțului liber al Uniunii Europene. Dacă ne aplecăm asupra politicilor UE atunci vom vedea că Ucrainei i s-a solicitat, în perioada anilor 2012-2014, să nu coexiste în zona de comerț liber al Uniunii Eurasiatice. UE își propune să devină o uniune fortificată și nu a acceptat anumite tipuri de cooperări – și aici și acolo – inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic.

În cazul în care Marea Britanie ar fi fost favorizată să participe și/și atunci puteam regăsi contextual și Oceania (Australia și Noua Zelandă) în Uniunea Europeană. Să înțelegem că Marea Britanie nu a evadat de pe harta politică europeană.

Ori, Londra nu a fost integrată ad literam în UE, nu a acceptat ca euro să fie monedă unică și nici alte instrumente coercitive ale Bruxelles-ului. Mai apoi, niciodată Bruxelles-ul nu poate dicta unei Coroane, Case Regale, Reginei (n-o să rămân surprins în cazul în care voi vedea că și alte case regale vor lua calea Marii Britanii). Firește, că Marea Britanie aspiră să negocieze și să dispună de avantaje în relația cu UE. Marea Britanie a fost parte integranta a UE atâta timp cât aceasta a reprezentat o Comunitate Europeană și nu o uniune (în continuă construcție). Forța militară, economică și tehnlogică a Marii Britaniei este una impresionantă, covârsitoare. Brexit-ul a relevat o emotivitate în breasla politică, economico-financiară și media europeană, precum și o logică fatalistă. Nici într-un caz opțiunea englezilor nu a fost una de destructurare a UE și al polului euroatlantic.

Indiscutabil, Londra a surprins pe toată lumea, implicit factorul decizional de la Kremlin. Britanicii nu au votat ieșirea din Alianța Nord Atlantică (anglo-saxonii au fost cei mai sensibili la mișcările geopolitice ale Rusiei – tradițional sunt împotriva regimurilor totalitare sau autocratice din Rusia – au fost cei mai tranșanți în relația cu Moscova), ci politicii supradimensionate a UE.

În alt context, problemele cheie ale Uniunii Europene – migrația ilegală, terorismul, libertățile și drepturile civice, discrepanțele economice – nu au fost abordate și tranșate, ci, în unele cazuri, acestea au fost încurajate de unele state europene în detrimentul altora (spre exemplu, poliția franceză a incurajat valul ilegal de imigranți în Marea Britanie). Unele opinii sugerează că Marea Britanie a reacționat rapid și precis, de una singura, la numeroase provocări ale multipolarismului asimetric și amenințărilor survenite din partea unor state care aplică politici iregulate.

Împărtășesc, sincer, opinia că Marea Britanie și-a dorit să evadeze din UE, dincolo de jocul de-a referendumul. După referendumul britanic, grupurile de experți de la Paris și Berlin au elaborat un nou proiect al viitorului european. În noua strategie europeană se pune accentrul pe cooperarea comună în sfera apărării, economice și a migrației. Prin urmare, autorii proiectului propun ca ”Europa să se pronunțe în comun și convingător pe arena internațională” și în consecință trebuie să se focalizeze pe cele sfere vitale: securitate, economie și migrație. Proiectul întitulat ”O Europă puternică într-o lume nesecurizată” și care propune reforme complexe ale Uniunii Europene a fost anunțat de șeful diplomației germane și cel francez.

Recent Agenția europeană de acțiune externă a lansat Strategia Globală a UE. După ”Grexit”, a urmat ”Brexit”, iar reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse Maria Zaharova propune ironic Uniunii Europee să introducă pe agendă termenul ”Whoexit”, care poate deveni universal atunci când un stat din UE va dori să evadeze din uniune.

În ultimele decenii Federația Rusă a considerat Uniunea Europeană o anexă a Statelor Unite. În acțiunile sale strategice de politică externă, atunci când s-a pus tăios problema cu cine ar urma să se alieze – între SUA, UE și China? Factorul analitic rus a considerat că se cere a fi aplicată o politică oscilantă între China și SUA (UE fiind integrată factorul politic american) mizându-se pe interesele naționale rusești.

În coordonatele edificării unei multipolarități asimetrice, Federația Rusă și-a dorit o situație care ar fi amintit de perioada sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, când fiecare coaliție și alianță politico-militară se înțelegea una cu alta, se descuraja reciproc și existau sfere de interes, iar Brexit-ul părea că i-ar fi oferit un prim stat puternic cu care ar fi putut să-și negocieze interesele. Numai că Marea Britanie ar fi evadat din Uniunea Europeană, nu și din NATO.

Aidoma britanicilor, europenii ar trebui să opteze între o ”unică valută” sau o ”inimă unică” atunci când își proiectează viitorul.

 

 

Articol semnat de,

Dr. Octavian Sergentu

Despre admin 36 Articles

Administrator website

Be the first to comment

Leave a Reply