Dosarul Truică – Lambrino: inculpat Shimon Sheves

Shimon Sheves
Dosarul Truică-Lambrino : Shimon Sheves

   În dosarul în care Prinţul Paul a fost reţinut, iar Remus Truică plasat în arest la domiciliu sunt cercetaţi şi trei oameni de afaceri israelieni, care au derulat, în ultimii zece ani, importante afaceri care au pus în dificultate sistemul bancar românesc.

Imobiliarele, mineritul şi consultanţa politică au fost domeniiile lor preferate. Unul dintre acestia este Shimon Sheves, fost şef de cabinet al fostului premier israelian Iţhak Rabin, între 1992 şi 1995.

După asasinarea lui Iţhak Rabin, Sheves a renunţat la cariera politică pentru a intra în afaceri.

A fost consilier pentru guverne şi lideri politici din România, Bulgaria, Ungaria, Austria, Serbia şi Statele Unite.

În România, Sheves a fost acţionar al unei companii de asigurări, alături de Tal Silberstein.

Printr-un offshore din Insulele Virgine Britanice, cei doi s-au asociat cu Dan Andronic într-o firmă de consultanţă politică, ce a oferit consiliere electorală lui Adrian Năstase, și, apoi, lui Călin Popescu Tăriceanu.

În 2000, un tribunal israelian l-a condamnat pe Shimon Sheves la doi ani de închisoare, dar în 2003, Curtea Supremă l-a găsit nevinovat. Statul israelian a făcut apel, iar bărbatul a fost găsit vinovat pentru corupţie, când era funcţionar guvernamental.

Sheves a fost inculpat în 2001 pentru tentativă de mită șl fraudă într-o tranzacție cu armament, potrivit Haaretz.

Despre Laurențiu Nedianu 444 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania