Dosarul transnistrean în ecuația reîntregirii României

Dosarul transnistrean

Un aspect important al oricărei dezbateri privind reîntregirea României vizează dosarul transnistrean.

•Ce facem cu regiunea transnistreana în cazul reunirii celor doua state românești?
•Cum procedam cu autoritățile autoproclamate de la Tiraspol?
•Ce se intampla cu fortele ruse dislocate pe malul stang al Nistrului si armamentul stocat acolo?
•Cum ii integram pe cetatenii care, de peste 20 de ani, trăiesc sub influenta necruțătoare a propagandei românofobe?

Sunt o serie de întrebări legitime privind viitorul statut al asa-zisei republici moldovenești nistrene, întreținută de Moscova pe post de Kaliningrad II, in coasta Uniunii Europene si a Alianței Nord-Atlantice.

Răspunsurile, in absoluta lor majoritate, pot fi însumate in doua opțiuni generale.

1. Nu cedam regiunea transnistreana sub nicio forma si
2. O cedam dacă acesta este pretul pe care trebuie sa il plătim pentru Unire.

Soluția este, de fapt, combinarea acestor doua scenarii care s-ar parea, in prima instanta, ca se exclud prin excelenta.

Planuri de soluționare

De-a lungul timpului, au existat mai multe planuri pentru soluționarea conflictului transnistrean, care, de fapt, este un conflict intre Republica Moldova si Federația Rusa.

– Planul Primakov: constituirea „statului comun”, Chișinăul recunoaște, de facto, regimul de la Tiraspol;
– Memorandumul Kozak: federalizarea Republicii Moldova;
– Planul Belkovski: Moscova accepta reunirea Republicii Moldova cu România in schimbul independentei regiunii transnistrene;

– Planul Porosenko (pe vremea cand acesta era consilier pe politica externa al președintelui ucrainean Viktor Iuscenko): similar planului Primakov, dar care prevedea, spre deosebire de anteriorul, stabilirea statutului de egalitate intre Republica Moldova si regiunea transnistreana într-un stat reîntregit, plasat sub condominiu protector al Federatiei Ruse si al Ucrainei;

– Planul 3D: Demilitarizarea, Decriminalizarea si Democratizarea regiunii transnistrene si ulterioara ei revenire in componenta de facto a Republicii Moldova;
– Solutia Western Policy Center: implicarea politicilor unilaterale ale SUA si UE sub forma diplomatiei economice, care sa aiba ca scop final reincorporarea regiunii transnistrene in Republica Moldova si integrarea acesteia in UE;
– Planul Asarov: intervenție militara a ONU în regiunea transnistreana.

Implicarea României

România a jucat un rol de mediator doar in 1992, fiind parte la ceea ce s-a chemat Mecanismul Cvadripartit, creat in cadrul unei reuniuni a OSCE si compus din Republica Moldova, Rusia, România si Ucraina.

Ulterior, Rusia impune un format pentalateral (Rusia, Ucraina OSCE, Republica Moldova si regiunea transnistreana). In 2005, este instituit formatul de negocieri „5+2”, care exista pana in prezent si la care Chișinăul si Tiraspolul participa cu drepturi egale ca părți implicate în conflict, Federația Rusa, Ucraina si OSCE ca mediatori, iar SUA si UE ca observatori.

La câteva luni după instituirea acestui format, discuțiile au fost blocate, negocierile fiind reluate abia la sfarsitul anului 2011, cu întreruperi intermitente si fără rezultate notabile.

După ce a fost exclusa din Mecanismul Cvadripartit, România a părut puțin interesată de dosarul transnistrean, chiar dacă a dispus de o serie de pârghii importante prin care ar fi putut avea un impact asupra soluționării conflictului.

Unul dintre exemple este anul 2001, atunci cand România deținea președinția OSCE. In acel an, Rusia trebuia sa dea start procesului de retragere a trupelor si a armamentului sau din regiunea transnistreana, asa cum prevedeau obligațiile asumate la Istanbul in 1999.

Desi diferendul transnistrean figura ca prioritate pe agenda OSCE, președintele in exercițiu al organizatiei, fostul ministru de Externe, Mircea Geoana, a decis sa includa dosarul transnistrean pe agenda urmatoarei presedintii a OSCE (Portugalia), invocand ca argument teama de a periclita negocierile pe marginea tratatului de baza romano-rus.

In anii ce au urmat, lucrurile nu s-au schimbat, Bucureștiul limitându-se la declarații în care sublinia cat de importanta este solutionarea conflictului transnistrean.

Un astfel de exemplu este mesajul președintelui Klaus Iohannis transmis cu ocazia unei conferinte organizate de Ministerul Afacerilor Externe al României in vara anului trecut.

„România sprijină negocierile in formatul 5+2 in privința Transnistriei, iar rezolvarea conflictului din republica separatista rămâne o prioritate majora pentru România”.

Dincolo de utilizarea inoportuna a termenului „Transnistria” (in condițiile in care sintagmele recomandate sunt „regiunea transnistreana” si „raioanele de est ale Republicii Moldova”), poziția președinției romane vine in contradicție clară cu cea a președinției de la Chișinău.

„Formatul actual de negocieri 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean s-a dovedit ineficient. Cred ca este oportun sa examinam posibilitatea de a modifica acest mecanism cu scopul de a eficientiza tratativele”, declara presedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, in 2014.

Ineficienta acestui format a fost confirmata de mai multi experți naționali si internaționali.

Potrivit studiului „Statutul forțelor pacificatoare in dreptul internațional: cazul Republicii Moldova”, realizat de Asociatia „Promo-LEX” de la Chișinău in 2015, atât actualul format de negocieri in vederea reglementarii conflictului transnistrean, cat si misiunea de pacificare trebuie modificate din cauza ineficientei lor.

Ineficienta actualului format de negocieri a devenit evidenta, dat fiind ca pe parcursul anilor s-a constatat ca Republica Moldova, de facto, s-a aflat într-o totală izolare, neavând nicio susținere reala, cu excepția uneia formale din partea OSCE si a uneia declarative din partea Federației Ruse.

In egala măsura, Ucraina, in calitate de mediator, pe parcursul tuturor acestor ani, a fost implicata de facto de partea regiunii „transnistrene”, situatie condiționată de numarul mare de etnici/cetateni ucraineni in zona.

Factorul ucrainean

Daca la inceput Ucraina a reprezentat mai degrabă un impediment in soluționarea conflictului transnitrean, dupa anexarea Crimeii si inceputul razboiului ruso-ucrainean, lucrurile s-au schimbat.

Astfel, in 2015, Rada de la Kiev a interzis tranzitarea Ucrainei de catre militarii rusi care se indreaptau spre regiunea transnistreana. Un lucru deloc usor de digerat pentru Moscova.

In plus, odată cu instalarea la Odessa a fostului președinte georgian, Mihail Saakasvili, in calitate de guvernator al regiunii, au fost intreprinși pasi pentru a stopa contrabanda prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene.

Datele oficiale furnizate de pseudo-institutiile transnistrene arătau ca, in 2015, comertul extern al regiunii a scăzut cu 35%.

Implicarea indirecta a americanilor este si ea extrem de importanta in întreaga ecuație. In Odessa, in 2015, a ajuns un desant american – polițiști care ii antrenează pe colegii lor cursanti ai universitatii din Odessa a Ministerului Afacerilor Interne.

Mai amintim aici si un acord semnat de catre Saakasvili si Willian Brownfiled, asistentul secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri Internaționale privind drogurile si agentiile de aplicare a legii, potrivit caruia SUA sprijină autoritățile regionale din Odessa in vederea reformării vămilor, a serviciilor administrative si in oferirea serviciilor juridice gratuite pentru voluntari.

Ce trebuie sa faca România?

1. Sa ceara sa fie reprimita in procesul de negocieri privind dosarul transnistrean;
2. Sa ceara, impreuna cu Republica Moldova si Ucraina, beneficiind de sprijinul OSCE, UE si al SUA, inlocuirea actualului format al fortelor de mentinere a pacii cu unul de observatori civili si politienesti;
3. Sa ceara impreuna cu Republica Moldova si Ucraina, beneficiind de sprijinul OSCE, UE si al SUA, instituirea unui protectorat international ONU in regiunea transnistreana, complementar proceselor de decriminalizare, demilitarizare si democratizare.

Ce se întâmplă in cazul reunirii?

Regiunea transnistreana este separata provizoriu de restul Republicii Moldova si devine protectorat international (similar celui din Kosovo) pentru o perioada de 5 ani.

Aceasta separare se face concomitent cu integrarea deplina a celorlalte raioane ale Republicii Moldova in Romania. De extinderea frontierelor NATO si UE pana la Nistru va beneficia inclusiv Ucraina.

Practic, in acest caz, este repetat scenariul cipriot, cu o parte din Republica Moldova integrata in Romania, deci, in UE si in NATO, in timp ce regiunea transnistreana rămâne la statutul de protectorat internațional pana in momentul in care va fi recuplata la restul raioanelor din deja fosta republica.

Dupa cei 5 ani de protectorat internațional, însoțiți de procese de decriminalizare, demilitarizare si democratizare, va fi lansata o noua runda de negocieri pentru a stabilit statutul regiunii.

Astfel, regiunea fie ajunge in componenta României reunite, fie rămâne o enclava similara Kaliningradului, diferența fiind ca ea va fi situata in afara UE, nu in interiorul ei, deci cu un potential destabilizator redus.

In cazul in care Tiraspolul alege cea de-a doua optiune, cele trei puteri – SUA, UE si Rusia – ar trebui sa convina asupra unui acord pentru garantarea securitatii regiunii.

Acest acord trebuie sa existe, chiar daca, dupa experienta cu Crimeea, anexata cu violarea angajamentelor internaționale de către unul dintre garanții integrității teritoriale si a inviolabilității frontierelor unui stat suveran (Memorandumul de la Budapesta din 1994), orice acord cu Federația Rusa pare din start susceptibil încălcării.

Mai ales ca Federatia Rusa a încălcat sistematic si prevederile Acordului de pace din 1992, susținând sistematic administratia de la Tiraspol si acordându-i ajutor umanitar, nerespectându-și nici angajamentele din 1999 de la Istanbul privind retragerea trupelor si a armamentului sau din regiune.

Autor: Constantin Codreanu – analist politic, jurnalist, activist civic, Președinte executiv al Consiliului National al Reîntregirii (Romania), reprezentant al Blocului Unității Naționale (Republica Moldova) si militant pentru reunirea celor două state românești.

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles

Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

1 Trackback / Pingback

  1. Chestiunea rusă: există un meci al revanșei geopolitice? - Intell News Romania

Leave a Reply