Culisele scandalului DNA – Black Cube Israel

Black Cube Israel - DNA

Serviciile de securitate israeliene investigheaza Black Cube Israel, firma care ar fi spionat-o pe Kovesi.

Serviciile de securitate israeliene au lansat o investigatie amanuntita a firmei israeliene Black Cube, pe fondul recentelor activitati de spionaj derulate asupra sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, scrie site-ul de analize strategice de securitate Intelligence Online, care citeaza surse din Tel-Aviv.

Intelligence Online precizează că atât Ron Weiner şi Geclowicz David, cât şi cofondatorii Black Cube, Dan Zorella şi Avi Yanus, foşti ofiţeri de informaţii israelieni, sunt suspectaţi de autorităţile de la Bucureşti că ar fi vinovaţi de violarea contului de e-mail al şefei DNA, Laura Kovesi, în contextul în care procurorii din subordinea acesteia îl investighează pe miliardarul israelian Benny Steinmetz pentru afaceri imobiliare ilegale în România.

In data de 3 aprilie 2016, detectivii israelieni angajati ai firmei, Weiner Ron si Geclowicz David, au fost arestati preventiv, fiind acuzati de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) ca au spionat-o pe Laura Codruta Kovesi.

La 14 aprilie 2016 DIICOT a anunţat că cere arestarea în lipsă a lui Yossi Barkshtein, fost ofiţer de informaţii si angajat al aceleiasi firme israeliene Black Cube, în dosarul privind spionarea comunicaţiilor şi hărţuirea familiei procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kövesi.
Potrivit DIICOT, Weiner este suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
Pe Geclowicz, procurorii îl suspectează de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice. Geclowicz s-ar fi ocupat si de contactarea telefonică a persoanelor din familia şi anturajul persoanei publice vizate şi de obţinerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de e-mail, care în continuare formau ţinta atacurilor informatice.
Potrivit procurorilor, Barkstein era cel care trebuia să primească informaţii strânse de Ron Weiner din e-mailurile apropiaţilor Laurei Codruţa Kövesi, sparte pentru colectare de informaţii private. Însă, când complicii lui au fost reţinuţi, israelianul ar fi reuşit să fugă din ţară, în Bulgaria. De la Sofia, el ar fi luat avionul la Londra, biletul fiind achitat de fima Black Cube.
Ramane intrebarea cine a comandat intreaga operatiune de spionaj avand-o ca tinta pe Laura Codruta Kovesi, dar si alte 20 de personalitati publice, care au legaturi stranse cu Guvernul?
Evident ca cineva din tagma miliardarilor israelieni tintiti de anchetele DNA! Raspunsul este aproape logic. Cei vizati au incercat, la randul lor, sa intimideze si sa stranga eventuale date cu care sa poata compromita si contra-ataca anchetatorii si factorii de decizie.
Ampla operatiune ar fi inceput in urma cu un an si jumatate, iar spionii israelieni retinuti au declarat judecătorilor că nu cunosc identitatea clientului lor, dar este vorba despre un personaj foarte bogat și foarte influent din România, care a solicitat acțiunea de spionaj împotriva șefei DNA.

 

Joi, 7 aprilie 2016, ziarul de de limbă ebraica Yediot Aharonot (Ultimele ştiri) publică în ediţia tipărită un text în care se vorbeşte despre implicarea unui „oficial de rang înalt din SRI” în cazul spionării Laurei Codruţa Koveşi. Fragmente din acest text au fost preluate în zilele care au urmat şi de presa din România, însă nicio publicaţie nu face referire la pasajul în care se vorbeşte despre „oficialul de rang înalt din SRI”.

Paragraful tradus este următorul: „Cu toate acestea, surse implicate în acest caz susţin că Black Cube a fost angajată de un oficial de rang înalt din SRI, echivalentul Shin Bet-ului din Israel, instituţie care este şi ea angajată în lupta împotriva corupţiei”. Sursele susţin că acest oficial a intrat în intrat în conflict cu insituţia condusă de Koveşi şi ar fi angajat compania israeliană pentru a aduna informaţii incriminatorii împotriva acesteia”. Textul în care apare acest pasaj nu a fost publicat nici pe pagina de internet în limba ebraică a Yediot Aharonot şi nici pe site-ul în varianta engleză.

SRI, insa, nu comenteaza afirmatii vehiculate in presa, considerate adesea ca fiind speculatii.

Operatiunea Black Cube are si o latura amatoriceasca, cei doi spioni expunandu-se in mod nepermis, in hoteluri si cazinouri luxoase. Acest fapt i-a facut pe unii sa afirme ca au actionat la intimidare. Nici acest lucru, insa, nu este total adevarat daca ne amintim de agenţii CIA condamnati pentru rapirea imamului Abu Omar in 2007, care au cheltuit intre 100.000 şi 150.000 de dolari in timpul şederii lor in Italia, in hoteluri de lux in Milano şi in alte locaţii, achitand pănă la 500 de dolari pe noapte cu cărţi de credit.
Pe fondul situatiei create, iesirea furioasa a sefei DNA impotriva SIE ar putea reprezenta o atenționare a lui Mihai Razvan Ungureanu că este nevoie de ajutorul său direct în transformarea indiciilor DIICOT în certitudini. Caci cine altul decat chiar directorul SIE, care are studii de specialitate ebraică, relații excelente cu Israelul din perioada când a condus prima oară serviciul (2007-2012) și care il cunoaștea chiar pe Meir Dagan, șeful Mossad între 2002 și 2011 si fondatorul Black Cube, i-ar putea spune cine i-a angajat pe spionii retinuti?

Cine este Black Cube?

Compania Black Cube nu reprezinta Mossad si nici autoritatile israeliene. Este o firma înfiinţată la Tel Aviv în 2010 de doi foşti ofiţeri de informaţii israelieni Dan Zorella şi Avi Yanus. Are birouri la Paris şi Londra si se prezintă pe site-ul propriu ca fiind formată dintr-un „grup select de veterani ai unităţilor de elită de informaţii israeliene”. Compania oferă servicii juridice și de intelligence. Și-a câștigat renumele reprezentând în instanță afaceriști acuzați de infracțiuni economice, iar The Wall Street Journal nota în 2015 că angajații firmei au fost implicați în operațiuni private de contraspionaj cibernetic, infiltrându-se în rețele de hackeri.

Preşedinte onorific al Black Cube a fost Meir Dagan, fost şef al Mossad, în perioada 2002-2011, numit de premierul la acea vreme Ariel Sharon care îi încredinţase acestuia misiunea de sabotare, prin toate mijloacele, a programului nuclear iranian. Cu toate acestea, el a contribuit la  la decizia de a nu efectua atacuri propriu-zise împotriva Iranului, în contextul în care premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul apărării, Ehud Barak, au dat ordin armatei în 2010 să pregătească o ofensivă. Meir Dagan a decedat pe 17 martie acest an, la vârsta de 71 de ani, în urma unui cancer la ficat.

Printre membrii Consiliului Consultativ Black Cube se numără presonalități de prim rang din Israel:

Profesorul Asher Tishler este Președinte al Colegiului de Studii Academice de Management și a fost membru al Facultatii de Management din Universitatea din Tel Aviv,  din 1976 până în 2014. Domenii sale de cercetare sunt cele de modele de microeconomie aplicată, modele de cercetare și dezvoltare, economie de energie și de apărare probleme legate de securitatea țării. Prof. Tishler este membru al mai multor forumuri energetice și de apărare și are calitatea de consilier al IDF (Israeli Defense Force), Ministerul Apărării și Ministerul Infrastructurilor Naționale , bănci și industriale, companiile de servicii și high-tech din Israel și în străinătate.

Generalul de brigadă M.L.  (personaj cu identitate protejată inclusiv pe siteul firmei). 

M. L. este câștigător al distincţiei Premiul Apărării din Israel, are peste 27 de ani de experiență în IDF (Israeli Defense Force) într-o varietate de roluri cheie. Pe parcursul carierei sale  a comandat mai multe unități de cercetare avansată, și a fost responsabil pentru inițierea și punerea în aplicare, în profunzime, a schimbărilor organizatorice în IDF, precum și de remodelarea metodelor de activitate operațională, procesele strategice și structuri unitare. De la retragerea din IDF , M.L. a ocupat mai multe roluri -cheie în industria high – tech israeliană .

Locotenent-colonel în rezervă E.J. (personaj cu identitate protejată inclusiv pe siteul firmei) are peste 25 de ani de experiență în forțele de informații ale armatei israeliene. Cel mai recent post pe care l-a ocupat, a fost acela de șef al unității de elită HUMINT, responsabil de unele dintre operațiunile cele mai de succes în ultimii ani. E.J. a urcat pe scara ierarhică  prin diferite roluri în unitatea de operațiuni HUMINT și a fost responsabil pentru mulți recruți de succes. De la retragerea din IDF , E.J. a servit ca director al afacerilor corporative într-unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Israel, luând un rol activ în activitatea internațională și europeană a acestui grup.

Locotenent-colonel (rez.) Golan Malka.Golan Malka a finalizat recent mandatului său ca Vice-Președinte de Marketing si Business Development la Nisa Systems, Divizia de Informații și Cyber. De-a lungul ultimilor cincisprezece ani, el a deținut funcții de conducere la mai multe companii tehnologice majore, inclusiv Azimut și Elbit, conducând activitatea de afaceri pe scară largă atât pentru clienții corporatişti și de guvern în domeniile apărării, securitate națională, de informații și domenii cibernetice.
 
Maior (rez.) Itiel Maayan. Itiel Maayan este unul dintre cele mai importanți „Chief Tehnology Officer’s” în Israel, cu activităţi în majoritatea structurilor profesionale din domeniu. Un expert în toate aspectele legate de IT și cibernetică, el conduce în prezent Mobile Marketing la Verifone și este un membru al consiliului consultativ Microsoft, atât al personalului de consultanță cât și pentru clienți. Dl Maayan a fost membrul principal al echipei care a transformat Tel- Aviv-Jaffa într-una dintre din cele mai avansate municipalități din lume, în domeniul tehnologiei. Experiența lui este dată de capacitatea unică de a gestiona eficient proiecte la scară largă , care integrează mai multe componente tehnologice.

Ce reprezinta Black Cube?

Înaintea marelui potop biblic, Saturn a fost privit de toată umanitatea ca zeul suprem şi regele regilor. Cercetătorii din domeniul ocultismului afirmă că Saturn a condus regatul Atlantidei şi a devenit înaintaşul divin al patriarhilor şi regilor pământeni. Acest cult s-a perpetuat de-a lungul antichităţii.

Cubul negru este simbolul zeului Saturn (“El”), asociat lumii materiale tridimensionale. Este conexat ocultismului si maleficului, fiind contraponderea necesară principiului binelui. Societăţile secrete au făcut din venerarea sa lucrul necesar pentru a obţine iluminarea. Si de aici literatura de specialitate ofera multe detalii…

Prin urmare, o cercetare criminalistica a cazului Black Cube, cu luarea in considerare a tuturor indiciilor (vazute si nevazute), poate contura clar profilul psihologic si aduce elemente valoroase pentru identificarea celor care au comandat operatiunea impotriva sefei DNA.  

[paypal_donation_button]

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply