Biserica ortodoxă rusă combate corupția

Biserica ortodoxă rusă combate corupția
Coruptia in Rusia

Șeful secției de relații cu structurile militare și organele de drept din cadrul Patriarhiei Moscovei, Serghei Privalov, a declarat că este necesară impulsionarea procesului de combatere a corupției pe care trebuie să-l desfășoare Biserica și a anunțat măsurile orientate să diminueze nivelul corupției în țară.

Privalov a luat cuvântul și a expus inițiativa bisericii în cadrul ședinței a grupului de lucru a Consiliului de pe lângă președinția Federației Ruse de combatere a corupției, relatează agenția Interfax.

Reprezentantul BOR a enunțat ca măsuri de combatere a corupției: conversațiile și explicarea consecințelor spirituale negative care se pot abate asupra corupților și sancțiunile pe care le poate lua biserica împotriva lor, inclusiv prin lipsirea corupților de darul împărtășaniei.

Privalov a propus crearea de clipuri video care, în baza învățămintelor religiei tradiționale, să fie postate în rețelele sociale și să fie prezentate la TV.

Ierarhul a precizat că nu măsurile coercitive și de izolare vor învinge corupția, ci iluminarea spirituală.

În anul precedent Biserica Ortodoxă Rusă și Curtea de Conturi a Federației Ruse au semnat un acord de cooperare în care se propunea să fie combătută corupția.

Documentul a fost semnat de Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Kirill și președintele Curții de conturi Tatiana Golikova.

Be the first to comment

Leave a Reply