Bilderberg o vrea pe Hillary Clinton?

Bilderberg

A 64-a Conferință Bilderberg are loc, în aceste zile, la Dresda, în Germania, iar printre cele 126 de personalități participante se numără lideri politici, bancheri, premieri și foști șefi ai serviciilor secrete din 20 de state.

Doi premieri, patru miniștri de Finanțe, fostul secretar de Stat american, Henry Kissinger, șefa FMI, Christine Lagarde, vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, fostul președinte CE, Jose Manuel Barroso, se află și ei pe lista invitaților, alături de antreprenori și politicieni din toată lumea.

Principalele subiecte de discuție, date publicității, se referă la unitatea europeană, imigrația, alegerile prezidențiale din SUA, China, Orientul Mijlociu, Rusia și „clasa de mijloc”.

Criza refugiaților din Europa, care s-a înrăutățit în ultimul an, figurează pe agenda intereselor din acest an și ar putea deveni o prioritate, având în vedere că sutele de mii de oameni care au sosit pe continentul european au condus la o altă problemă: preferința electoratului pentru partidele naționaliste.

Pentru a combate teoriile conspirației care privesc conferința, din cauza naturii sale selective și secrete, organizatorii susțin că „este vorba doar de un forum informal de dezbatere a problemelor majore ale lumii”. Presa internațională a scris mereu că, de fapt, acolo se decide viitorul președinte american și când va începe un nou război.

Anul trecut, Bilderberg a fost mai degrabă susținător pentru Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă, iar anul acesta va fi atent analizată posibilitatea ca Donald Trump să ajungă la putere. Numele senatorului anti-Trump Lindsey Graham pe lista invitaților poate indica faptul că grupul va dezbate modul în care se poate bloca o victorie a acestuia, speculatiile fiind ca favorita va fi tot Hillary Clinton.

Lista invitaților este la adresa: http://www.bilderbergmeetings.org/participants.html.

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles

Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply