Autoritățile din Libia au ajuns la un acord politic

Libia
Libia

06 decembrie 2015 (Intellnews.ro) – Reprezentanții celor două autorități politice din Libia, aflate în dispută, au anunțat azi, la Tunis, că s-a reușit atingerea unui acord politic, care ar pune capăt conflictului ce afectează statul nord-african de peste patru ani.

Acordul ar urma să fi aprobat de cele două parlamente din Libia, cel de la Tripoli și cel de la Benghazi.

„Este un moment istoric așteptat de libieni, arabi și de întreagă lume”, a declarat Awad Mohammed Abdoul – Sadiq, vicepreședinte al autointitulatului „Congres General Național” cu sediul la Tripoli, care nu se bucură de recunoașterea comunității internațională. „Invităm țările vecine, dar și comunitatea internațională să susțină acest acord, care va face această regiune mai sigură”, a mai adăugat vicepreședintele parlamentului de la Tripoli.

Acest acord va duce la crearea unui comitet cu 10 membri, care va avea la dispoziție două săptămâni pentru a se pronunța asupra viitorului guvern.

Totodată, acordul prevede că un comitet, format tot din 10 membri, va avea misiunea de a revizui Constituția.

Surse politice libiene au declarat că noua lege fundamentală se va baza pe Constituția elaborată după declararea independenței Libiei, în 1951, și revizuită în 1963.

După căderea regimului condus de Muammar Gaddafi, în 2011, Libia s-a afundat într-o stare  de haos și destabilizare internă.

Începând cu anul 2014, două parlamente politice, unul cu sediul la Tripoli, iar cealălalt, aflat la Benghazi, își dispută puterea.

După un an de negocieri, fostul emisar al ONU pentru Libia, Bernardino Leon, a ajuns la un acord de principiu cu reprezentanții celor două părți în privința înființării unui govern de uniune națională. Înțelegerea a fost, ulterior, respinsă de cele două parlamente.

Slaba autoritate politică internă din Libia a permis orientarea atenței grupării jihadiste Daesh spre acest stat, care consideră că localizarea geostrategică a Libiei i-ar permite constituirea unui cap pod strategic, de unde va putea influența conflictele din Africa de Nord.

Despre Laurențiu Nedianu 446 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania

Be the first to comment

Leave a Reply