Analiză: Femeile-kamikaze

Analiză: femeile-kamikaze

Femeile Kamikaze

În istoria terorismului, prezența femeilor nu este un lucru inedit, existând grupări teroriste (de extremă stângă sau dreaptă) în cadrul cărora femeile au deţinut o pondere mare.

Elementul de noutate recentă este, însă, participarea feminină în atentate sinucigaşe.

Înaintea anului 2000, numai două organizaţii extremist-teroriste foloseau frecvent femei în misiuni sinucigaşe: Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Tigrii Eliberării din Tamil Eelam (LTTE). Campania acestora viza ținte guvernamentale.

În Orientul Mijlociu, primele atentate sinucigaşe comise de femei s-au petrecut la jumătatea anilor ’80, în timpul ocupației sudului Libanului de către Israel. În context, mai multe femei din grupările de stânga au comis atentate sinucigașe împotriva forțelor israeliene. Astfel, în 1985, Sanaa Mhaidly, o tânără libaneză de 17 ani, a intrat cu o mașină-capcană într-un convoi israelian, ucigând doi militari.

Potrivit experților israelieni, gruparea teroristă palestiniană Brigăzile Martirilor „Al-Aqsa”, înființată în septembrie 2000, dispunea de o unitate specială formată numai din femei-terorist sinucigaş.

Apariţia femeilor-terorist sinucigaş în conflictul israeliano-palestinian a fost rezultatul disperării femeilor palestiniene, dar și al modificării tacticilor organizaţiilor teroriste în condițiile în care serviciile speciale israeliene monitorizau atent tinerii palestinieni susceptibili de terorism.

Începând cu 1985 și până în 2006, peste 220 de femei-kamikaze și-au sacrificat viața, în aproximativ 15% din totalul atentatelor sinucigașe consemnate.

„Palestinizarea” conflictului ruso-cecen a adus în prim plan creșterea atacurilor sinucigaşe cecene comise împotriva ţintelor ruse de femeile-kamikaze catalogate ca „văduve negre”. Motivaţia acestora era răzbunarea uciderii soţilor, părinţilor, fraţilor sau copiilor lor de către forţele militare ruse.

La rîndul său, gruparea jihadistă nigeriană Boko Haram a folosit frecvent femei-kamikaze pentru comiterea de atentate în zone aglomerate, de exemplu în orașul Maiduguri din nordul Nigeriei. Adesea, însă, aceste fete-kamikaze sunt trimise de grupare ca bombe vii, împotriva voinței lor, explozibilul fiind detonat de la distanță.

In octombrie 2015, Statul Islamic adresa femeilor recomandarea conform căreia, dacă sunt asediate de forțele de ordine în casele lor, se pot arunca în aer. În spiritul acestei recomandări a acționat, se pare, și femeia-kamikaze de la Saint-Denis (Franța), care a ales să-și detoneze centura cu explozibil decât să cadă în mâinile forțelor de ordine franceze.

În general, preferința organizațiilor teroriste pentru implicarea femeilor în comiterea atentatelor sinucigaşe a fost determinată de o serie de convingeri între care:

– femeile nu pot realiza operaţiuni „hit-and-run”, moartea fiind preferabilă riscurilor capturării;

– femeile nu atrag foarte mult atenţia forţelor de securitate, fiind adesea considerate inofensive. Prin urmare, pot ajunge mult mai ușor în proximitatea ţintei;

– prin sacrificiul lor, efectul mediatic creat este superior actorilor masculini;

– disponibilitatea lor de a-și da viața în speranța reîntâlnirii soțului dispărut în Paradis;

– femeile-terorist sunt mult mai organizate, devotate, capabile, tenace, mai rezistente la stres și durere chiar și față de bărbații teroriști. Dacă bărbații se implică în terorism pentru putere și glorie, femeile, mult mai idealiste, consideră că astfel vor asigura o viață mai bună urmașilor lor.

– comparativ cu bărbații, femeile par mult mai motivate, din dorința de a se evidenția în societăți în care se simt asuprite, oprimate și limitate, de a primi recunoaștere și apeciere din partea camarazilor, de a-și expune convingerile religioase radicale și, nu în ultimul rând, din feminism. Sacrificându-se, femeia ajunge în comunitățile în care este lipsită de egalitatea șanselor să se ridice la demnitatea condiţiei masculine.

Laurențiu Nedianu