Analiză: CONFLICTUL DIN ORIENTUL MIJLOCIU ÎN TERMENI ESHATOLOGICI

CONFLICTUL DIN ORIENTUL MIJLOCIU ÎN TERMENI ESHATOLOGICI
Conflictul din Orientul Mijlociu
Conflictul din Orientul Mijlociu

În anul 1957, Norman Cohn publica The Pursuit of the Millennium, o carte în care autorul prezenta mișcările religioase specifice Evului Mediu și începuturilor Europei moderne, subliniind ideea că mentalitatea milenarianistă nu va dispărea o dată cu diminuarea factorului de influență religioasă.

De-a lungul timpului, gândirea eshatologică, scenariile apocaliptice, tranziția în urma căreia existența oamenilor se va transforma radical, progresul colectiv ipotetic urmare unei înfruntări între forțele binelui și cele ale răului au dominat permanent, atât ideologiile mișcărilor religioase, cât și pe ale celor seculare. Și dacă în termeni religioși, Divinitatea aduce salvarea lumii și a omenirii, în termeni laici se așteaptă ca “Umanitatea”, sau mai bine zis o elită privilegiată a acesteia, considerată a împărtăși viziuni progresiste superioare, să inițieze transformări miraculoase.

Prin urmare, diminuarea factorului religios și, în speță, laicizarea nu a modificat linia de gândire, însăși istoria fiind redată în termeni apocaliptici, ca o permanentă înfruntare între Bine și Rău, care se încheie întotdeauna, desigur după conflicte de o violență extremă, cu victoria Binelui.

Pornind de la constatarea lui Cohn, nu putem să nu translatăm acest punct de vedere asupra proiectelor politicece vizează transformarea lumiiactuale. Nici un proiect laic de construcție al unei lumi moderne nu poate neglja, desigur, factorul religios, care, nu numai că nu s-a diluat și nu a dispărut din societatea noastră, dar a reușit adesea să penetreze politicile seculare cu efecte negative semnificative.

În prezent trăim o continuare a pattern-ului ideologic apocaliptic al secolului XX, la care a aderat inclusiv mișcările totalitare (nazismul, comunismul), subscriind ideii progresului colectiv urmare a unei înfruntări finale între forțele binelui și cele ale răului.

Gândirea eshatologică poate avea și în prezent, un efect negativ chiar în sânul democrațiilor liberale. Să luăm exemplul războiului din Irak, care în viziunea creștinilor americani fundamentaliști constituie preludiul Armagedonului, o mentalitate similară exprimată și de neoconservatorii care au văzut în schimbarea regimului de la Bagdad începutul “unei revoluții democratice mondiale”, și prin intervenționism liberal, și-au imaginat că răsturmarea lui Saddam Hussein va marca instaurarea unei noi ordini mondiale, guvernată de democrație și drepturi ale omului. Desigur, viziunea a omis și ignorat tocmai particularitățile Irakului, statutul său de stat compozit, creat în perioada colonialistă, dar divizat de rivalități adânc înrădăcinate, exact acele caracteristici care, ignorate, au generat ulterior război civil și anarhie.

În eshatologia islamică,există profeția venirii Imamului Mahdi (Îndrumătorul), care va conduce bătălia împotriva Masih ad-Dajjal (“falsul Mesia” sau Antihristul), pe care îl va învinge, asistat fiind de către Isa (Isus Hristos), revenit pentru a doua oară pe Pământ. Mențiuni explicite referitoare la Mahdi nu apar în Coran, ci într-o serie de învățături ale Profetului Mohamed(hadithuri).

Desigur există diferențe conceptuale între suniți și șiiți privindu-l pe Imamul Mahdi. În timp ce suniții îl consideră un succesor al Profetului Mahomed, ce va veni din Khorasan, șiiții și anumite ordine călugrești sufi consideră că tocmai acest “imam ascuns”,al 12-lea și ultimul Mare Imam al Islamului, se va arăta umanității pentru a reinstaura justiția și adevăratele valori islamice.

Pornind de la aceste considerente, vom încerca explicarea ideeii salvării Orientului Mijlociu prin acțiuni militare prin prisma eshatologiei cu accente deopotrivă laice, cât și religioase.

Primăvara arabă a lăsat în urma sa haos și conflict în Orientul Mijlociu. Statul Islamic controlează părți importante din Siria și Irak, reușind să-și extindă influența din nordul și vestul Africii până în Pakistan și Afghanistan.

Epicentrul conflictului este în Siria și Irak, unde are loc un război indirect între puterile din regiune – Iran, Turcia și monarhiile sunnite din Golful Persic, care finanțează și înarmează diferite grupări în teren.

În același timp, Rusia, care susține regimul lui Bashar al-Assad,se alătură Iranului și armatei siriene în coordonarea unei campanii militare concertate împotriva Statului Islamic, în timp ce Occidentul susține opoziția moderată siriană și kurzii aflați în conflict cu același Stat Islamic, devenit ținta unei campanii militare aeriene condusă de Statele Unite.

Pentru o parte din cei implicați, însă, războiul este mult mai mult decât o luptă pentru supraviețuire, răsturnarea unui regim ori câștigarea influenței regionale, mai mult decât un război sfânt – jihad – în numele lui Allah. Este chiar Armaghedonul musulman, bătălia finală între forțele binelui și cele ale răului.

Extremiștii sunniți din grupări jihadiste precum Al Qaida și Statul Islamic cred în iminența sosirii lui Mahdi, pe care nu îl identifică, însă, cu cel de-al 12-lea imam al șiiților. În cercurile jihadiste este cultivată o profeție atribuită lui Mohamed, printr-un hadith cu privire la stindardele negre din Khorasan, a cărui autenticitate este, însă, contestată: „Dacă vedeți stindardele negre venind din Khorasan, alăturați-vă acelei armate chiar dacă va trebui să vă târâți pe gheață, pentru că aceea este armata Califului, Mahdi, și nimeni nu poate opri acea armată până când nu va ajunge la Ierusalim”.

Credința în apocalipsă joacă un rol fundamental în strategia Statului Islamic, care acordă mare importanță profețieilui Mohamed privind bătălia finală dintre forțele musulmane și cele creștine (descrise, de ­hadith, ca „romani”), care ar urma să aibă loc la Dabiq, o localitate aflată în apropiere de Alep în Siria.

Statul Islamic asociază profeția bătăliei de la Dabiq cu o altă profeție, în care musulmanii vor înfrunta armate reunite sub 80 de stindarde, iar faptul că un număr tot mai mare de state s-au alăturat Coaliției internaționale care i se opune este interpretat de jihadiști ca un semn că împlinirea profeției este aproape. La toate acestea se adaugă și exodul refugiaților spre Europa, element esențial în creara tabloului apocaliptic.

Jihadiștii trec, însă, sub tăcere profeția potrivit căreia, în momentul confruntării finale între forțele binelui și cele ale răului, Ad-Dajjal va fi învins cu ajutorul lui Isus, care se alătură taberei musulmane condusă de Mahdi.

Pe de altă parte, succesul profetic pare să fie mai degrabă cel al crezului șiit și al unor cercuri sufi, caz în care, prin extremismul, fanatismul și atrocitățile comise, Ad-Dajjal (“falsul Mesia” sau Antihristul) este întruchipat însuși de Statul Islamic.

Și atunci, în spiritul unei astfel de logici, nu pare a fi o surpriză nici viziunea eshatologică laică, dar tot cu substrat religios, în care Rusia, marcată ideologic de pan-ortodoxismul lui Dughin, dar aliată cu Iranul șiit, se arată dispusă a își uni forțele cu Statele Unite și coaliția condusă de acestea împotriva Statului Islamic.

Propunerea lui Putin, pe care Moscova a comunicat-o Washingtonului, îndeamnă la o acţiune militară comună, dublată de o tranziţie politică fără al-Assad, o cerinţă-cheie a Statelor Unite. Iar această iniţiativă pare săconstituie punctul central pe agenda vizitei lui Putin la Adunarea Generală a ONU de la New York, din 28 septembrie 2015, când liderul de la Kremlin urmează să se întâlnească cu Obama, mai mult ca sigur pentru a lansa o propunere concretă.

Rămânând în domeniul eshatologic, însăși data Adunării Generale a ONU – 28 septembrie 2015- este una încărcată de o simbolistică astronomică aparte, ținând seama că Vechiul Testament (Biblia ebraică, Scripturile evreieşti) prevesteşte un sfârşit al omeniriiurmat de a doua venire a lui Iisus, atunci când “soarele se va cufunda în întuneric şi Luna va deveni sângerie, înainte de marea şi teribila zi a venirii Domnului”.

Și Washingtonul pare dispus să discute o coordonare a atacurilor, pentru a evita incidente ostile cu avioanele ruseşti. Mai ales că Rusia a anunţat oficial că ar putea să intre în operaţiuni de luptă, dacă guvernul de la Damasc va solicita acest lucru, și că orice intervenţie armată a Rusiei va fi coordonată cu Iranul, principalul aliat al Siriei, şi cu guvernul al-Assad.În acest caz observăm deja încercările de coagulare a unei coaliții creștin-șiite împotriva Statului Islamic.

Practic, Rusia s-a poziționat militar în mod strategic în Orientul Mijlociu și, în plus, sunt indicii că și China trimite Rusiei,în contextul coaliției BRICS,suport militar în cadrul eforturilor contra Statului Islamic. Aceste manevre sunt, însă, menite a permite Rusiei și Chinei preluarea Orientului Mijlociu, scenariu neacceptabil pentru SUA.

În acest caz, SUA se pot găsi practic în situația de a fi nevoite să accepte propunerea de alianță rusă împotriva Statului Islamic și chiar de a se lupta pentru păstrarea și preluarea conducerii oricărui format de coaliție internațională anti-Daesh, manevrăde natură a-i asigura supremația operațiunilor în Orientul Mijlociu, caz în care în tabloul eshatologic trebuie să apară și cel de-al 12-lea Imam, Mahdi, care nu va mai putea rămâne ascuns lumii prea multă vreme.

Laurențiu Nedianu

Despre Laurențiu Nedianu 445 Articles
Editor stiri si analize geopolitice Intell News Romania